Trenul de mică viteză „Mocănița” și-a reluat activitatea turistică sâmbătă, între Câmpeni și Abrud, dupa 25 de ani de repaus.
Excursiile cu trenul sunt organizate de întreprinzătorul Georg Hocevar, cetățean de origine austriacă pasionat de acest domeniu.
Sezonul estival în care se va deplasa trenul este cuprins în perioada 8 iulie – 10 septembrie.
Mocănița va circula pe calea ferată dintre Câmpeni și Cărpiniș (Roșia Montană), pe un traseu de circa 4 kilometri cu durata de două ore, dus-întors.
Trenul va pleca în zilele de weekend la orele 10:00, 12:00 și 15:00, iar în timpul săptămânii va circula doar de la ora 15:00.
Prețul unui bilet este de 25 de lei, iar rezervările online vor primi confirmări telefonice.
Timp de zeci de ani, Mocănița a fost principalul mijloc de transport la care apelau moții din Alba care călătoreau spre Turda. Mocănița a fost dată în funcțiune oficial la data de 20 iunie 1912 și a fost scoasă din uz în anul 1998. Linia îngustă avea 27 de stații, inclusiv 4 gări și 23 de halte.
Linia ferată este monument istoric, la fel ca mai multe gări de pe traseu. Podul de fier de la Câmpeni se află, de asemenea, pe lista monumentelor istorice.
Foto credit: Facebook / Mocănița Apusenilor





