Parohia Orhei a serbat 10 ani de implicare socială inaugurând Centrul Social „Filantropia”

Săptămâna trecută, la Orhei, în Republica Moldova, a fost inaugurat Centrul Social „Filantropia”, unde se desfășoară numeroasele proiecte sociale ale Asociației Umanitare Filantropia Creștină, condusă de Parohul Sergiu Aga. Anul acesta, organizația a împlinit un deceniu de activitate.

Trei preoți, printre care și parohul din Orhei, au sfințit centrul, în prezența oaspeților și partenerilor.

„Astăzi, ne-am adunat aici, nu doar pentru a sărbători deschiderea Centrului Social Filantropia, ci pentru a înfățișa lumea pe care o putem construi împreună: o lume în care ne ajutăm unii pe alții, o lume a milosteniei și a schimbării prin educație”, a transmis Părintele Sergiu Aga.

Momentul festiv a fost animat de prezența Ansamblului „Haiduceii” de la Gimnaziul „Doina și Ion Aldea-Teodorovici”, care au încântat publicul cu dansuri populare românești, și de cântecele interpretate de tânăra Valeria Jioară.

Parohia Orhei a serbat 10 ani de implicare socială inaugurând Centrul Social „Filantropia” luni, 5 iunie 2023. Sursa foto: Facebook / Sergiu Aga

Printre proiectele care se desfășoară deja în cadrul asociației și la sediul centrului se numără:

Anul trecut, la Centenarul Încoronării, parohia a inaugurat în curtea sa un bust al Regelui Ferdinand I Întregitorul, iar membrii comunității au votat recent trecerea la calendarul revizuit.

Parohia Orhei a serbat 10 ani de implicare socială inaugurând Centrul Social „Filantropia” luni, 5 iunie 2023. Sursa foto: Facebook / Sergiu Aga

Părintele Sergiu Aga, Parohul din Orhei, este Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Chișinăului. Parohia Orhei este ocrotită de Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului.

Donează

Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului”
Or. Orhei, str. Dorobanţilor 79, R. Moldova – 3504
Cod fiscal: 1013620012185
Cont: MD92ML000000002251933406 – EURO/LEI MDA
Tel: +373 79707501

Vezi și:

Sursa foto: Facebook / Sergiu Aga

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente