Conferința anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG) va fi organizată de tinerii din parohiile ortodoxe Offenbach am Main și Darmstadt. Întâlnirea din acest an se va desfășura în perioada 14-16 octombrie în Mainz și îl va avea ca invitat pe părintele Vasile Gavrilă, preot la Biserica studenților – ‘Rusă’ din București, duhovnic și îndrumător al tinerilor din ASCOR București și profesor la Facultatea de Teologie din București. Tema discutată va fi despre ‘Desăvârșirea în familie și provocările societății contemporane’, data-limită pentru înscrierea la eveniment fiind 10 septembrie.
În imagini: Daruri de Paști de la Episcopia Hușilor pentru 800 de copii și vârstnici de pe cele două maluri ale Prutului
Campania „Împreună aducem lumină în suflete” a Episcopiei Hușilor a purtat caravana cu daruri a asociației eparhiale Filantropia Ortodoxă Huși prin localități izolate și sărace de pe ambele maluri ale Prutului. Darurile de la Episcopia…
Mitropolitul Petru ne îndeamnă să avem curajul mironosițelor, mărturisindu-ne identitatea spirituală și națională
„Suntem datori să stăm drepți și să mărturisim adevărata credință, adevăratele valori ortodoxe, să ne apărăm identitatea noastră spirituală românească și să ne asemănăm femeilor mironosițe”, scrie Mitropolitul Petru al Basarabiei în Pastorala de Paști…
Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite și milostive a lui Hristos
Părintele Patriarh Daniel a transmis miercuri un mesaj video cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului și a Sfintelor Paști 2024. „Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite și milostive a lui Hristos, cel ce a învins ura,…
Hirotesii la Reședința Patriarhală: Preotul trebuie să fie ca un medic, spune Patriarhul Daniel
Patriarhul Daniel a hirotesit duhovnici opt preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor în cadrul unei ceremonii desfășurate miercuri la paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa le-a explicat că duhovnicul nu este judecător care pronunță sentințe, ci…
PS Varlaam Ploieșteanul l-a primit în audiență pe Hugh Wybrew, fost paroh al Bisericii Anglicane din București
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, l-a primit miercuri în audiență, la Palatul Patriarhiei, pe preotul anglican Hugh Wybrew, parohul Bisericii Anglicane din București între anii 1971-1973. La întâlnire au mai participat și Viorel…