Ambasadorul României în Republica Moldova l-a vizitat pe Episcopul Basarabiei de Sud

Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Republica Moldova, și Anca Corfu, Consul General al României la Cahul, au vizitat Episcopia Basarabiei de Sud, unde s-au întâlnit cu Preasfințitul Părinte Episcop Veniamin.

Preasfinția sa a exprimat bucuria primirii înalților oaspeți, prezentându-le aspecte din viața eparhiei și a parohiilor din zona de sud.

Ierarhul a evidențiat conlucrarea dintre Episcopie și Consulat, subliniind importanța afirmării valorilor spiritualității ortodoxe și a limbii române, a culturii și identității naționale în Basarabia, unde conviețuiesc în pace și bună înțelegere români, bulgari, ruși, găgăuzi și alte etnii.

„Noi avem experiența conviețuirii și a conlucrării, a dialogului cu toți credincioșii, indiferent de etnie și limbă, încercând să arătăm frumusețea Ortodoxiei și mai ales deschiderea Bisericii Ortodoxe Române pentru promovarea și mărturisirea credinței noastre”, a spus episcopul.

Episcopul Veniamin le-a prezentat oaspeților aspecte din viața eparhiei și a parohiilor din zona de sud joi, 28 aprilie 2022. Foto: Facebook / Episcopia Basarabiei de Sud

„Parohiile noastre sunt în zone devaforizate, sărace, mulți frați emigrând sau plecând în țările europene pentru o viață mai bună au lăsat părinții și rudele, fapt care face ca populația sa fie îmbătrânită si sa ne confruntam cu multe situații sociale cu nevoi speciale”, a explicat Preasfințitul Părinte Veniamin.

„Multe dintre proiectele noastre nu am putea sa le derulăm fără Sprijinul Patriarhiei și al statului român și fără sprijinul unor binefăcători din Moldova și mai ales din România” a adăugat ierarhul.

Ambasadorul Daniel Ioniță l-a felicitat pe Preasfințitul Părinte Veniamin pentru lucrarea pastoral misionară și pentru activitățile social-filantropice, culturale, educaționale și edilitare, subliniind că s-a făcută simțită lucrarea episcopiei atât în pandemie, cât și în această perioadă, când mulți refugiați din Ucraina au fost ajutați de voluntarii, clericii și credincioșii basarabeni.

„Fără implicarea și dăruirea de sine a Preasfinției Voastre, multe lucruri nu se puteau realiza. Suntem bucuroși să vedem Episcopia și apreciem deosebit efectul pe care îl faceți aici, în sudul Basarabiei. Apreciem disponibilitatea ierarhilor din Mitropolia Basarabiei și implicarea socială a Preasfinției Voastre, suflul adus in eparhie și dinamizarea tuturor activităților de la alegerea și venirea în această Episcopie”.

Ambasadorul Daniel Ioniță și Consulul general au vizitat Centrul Eparhial din Cahul joi, 28 aprilie 2022. Foto: Facebook / Episcopia Basarabiei de Sud

La final, ierarhul le-a oferit oaspeților daruri simbolice și o icoană cu doi sfinți isihaști, dorindu-i ambasadorului mult succes în noua misiune și invitându-l să viziteze centrul eparhial și cu alte ocazii.

Foto credit: Facebook / Episcopia Basarabiei de Sud

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…