PS Damaschin Dorneanul a sfințit paraclisul Parohiei Voitinel II, jud. Suceava

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a sfinţit duminică paraclisul „Sf. Ioan Rusul” al Parohiei Voitinel II, judeţul Suceava.

În cuvântul rostit, ierarhul a subliniat că sfințirea unui locaş de cult se aseamănă cu sfințirea sufletului fiecăruia la Taina Botezului.

„De la Botez ne-a făcut Dumnezeu biserici prin Duhul cel Sfânt pe care L-am primit în Taina Mirungerii și după Taina Sfântului Botez, noi am fost sfințiți să fim biserici, temple ale Dumnezeului celui Preaînalt”.

„Când am ieșit din cristelniță și după ce ne-am spălat, ne-am curățat, am murit și am înviat, am fost mirunși. Toate simțurile noastre, toată ființa noastră să fie sfințită și noi înșine să devenim biserici ale lui Dumnezeu”, a afirmat Preasfinţia Sa.

Paraclisul a fost construit în ultima lună, iar Parohia Voitinel II cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” a fost înfiinţată în luna mai a acestui an.

Terenul pe care a fost construit Paraclisul a fost donat de Mănăstirea Moldovița, prin maica stareță, stavrofora Benedicta Tatulici.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente