Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” – Valea Cernei: Campanie de donare de sânge în Băile Herculane

Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Valea Cernei va fi vineri gazda campaniei de donare de sânge desfășurată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian al Caransebeșului.

Acțiunea va fi coordonată de Pr. protopop Iosif Ferenț, informează Episcopia Caransebeșului.

Campania se va desfășura între orele 9:00 și 13:00, în incinta așezământului monahal.

„Așteptăm în număr mare credincioși din Băile Herculane și nu numai, ca prin această campanie să întindem și noi o mână de ajutor persoanelor cu nevoi, în modul acesta dovedind că Biserica poartă de grijă și se implică și în bunul mers al sănătății trupești, nu doar al sănătății sufletești. Sperăm ca prin prezența noastră la această acțiune să conștientizăm și pe alții de criza actuală de sânge cu care se confruntă țara noastră”, a precizat părintele Iosif Frenț – protopop de Băile Herculane.

Manifestarea se desfășoară în urma parteneriatului încheiat între Centrul de Transfuzii Sanguine Reșița și Episcopia Caransebeșului.

Persoanele care doresc să doneze trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani și să nu aibă afecțiuni cronice.

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente