Cu ocazia inaugurării expoziției sale itinerante „Biblia, patrimoniul umanității”, Alianța biblică franceză a comandat un sondaj de opinie la Institutul Ipsos pe tema importanței Bibliei pentru francezi, relatează la-bible.net, citat de ‘Ziarul Lumina’. Rezultatele arată că 4 francezi din 10 au Biblia și 11% au mai multe exemplare, cifre în ușoară scădere față de ultimul sondaj din 2001 (42% și 37%). Pe de altă parte, un sfert citesc Sfânta Scriptură, 3% chiar zilnic, 2% o dată pe săptămână, 2% de 1-3 ori pe lună, iar 19% o citesc rar. Două treimi dintre repondenți consideră Biblia un referent cultural prea puțin prezent în societatea franceză. În privința a 15 episoade scripturistice,12 au fost cunoscute de majoritatea, ceea ce i-a făcut pe cercetători să spună că francezii cunosc relativ bine evenimentele biblice, cele mai cunoscute fiind Nașterea lui Iisus (91%, 74% foarte bine), Arca lui Noe (91% și 66%), moartea și Învierea Domnului (88% și 70%), trecerea prin Marea Roșie (83%), lupta dintre David și Goliat (81%), ispitirea lui Adam și a Evei de către șarpe (80%), drama lui Iov (31%, 13% foarte bine).
Familii din Suceava au aniversat 50 de ani de căsătorie: Iubirea este o virtute care se lucrează, spune IPS Calinic
Un număr de 199 de familii din Suceava au aniversat în zilele de vineri și sâmbătă 50 de ani de căsătorie printr-un eveniment organizat de Primăria Municipiului Suceava în colaborare cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.…
Episcopul Veniamin a sfințit o nouă troiță: Crucea a devenit semnul biruinței asupra morții
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a sfințit sâmbătă o nouă troiță la Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea Roșu, Republica Moldova. Ierarhul a subliniat că Sfânta Cruce „a devenit semnul biruinței asupra morții și al…
Programul slujirii ierarhilor în Duminica a 8-a după Rusalii
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji, în Duminica a 8-a după Rusalii, conform următorului program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la…
Mănăstirea Moldovița a găzduit filmările unei probe din noul sezon al emisiunii MasterChef România
Mănăstirea Moldovița din județul Suceava a găzduit filmările unei probe din noul sezon al emisiunii MasterChef România. Echipa de producție a realizat miercuri una dintre provocările competiției culinare în incinta așezământului monahal, ales ca loc…
Ziua Maramureșului: Deschiderea manifestărilor va avea loc la Mănăstirea Rohia
Ziua Maramureșului își va deschide manifestările la Mănăstirea maramureșeană Rohia, unde va avea loc, în data de 15 august, cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional al Identității Tradiționale. Potrivit unei postări pe pagina de…




