Duminică, 14 februarie, PS Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” de la Centrul Eparhial din Roma (Via Ardeatina, nr. 1741), în prezența a aproximativ 200 de credincioși, informează Departamentul Mass-Media a Episcopiei Române a Italiei, citat de ‘Ziarul Lumina’. În cuvântul de învățătură, PS Siluan a vorbit despre importanța duhovnicească a perioadei de pregătire dinaintea sărbătorii Sfintei Învieri, subliniind că prin post nu trebuie să înțelegem doar abținerea de la mâncarea ‘de dulce’, ci și de la toate faptele și gândurile care ne împiedică să devenim mai buni și care se așează între noi și Hristos. La sfârșitul slujbei, fiind ultima întâlnire dinaintea începerii Postului Mare, Episcopul Siluan i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să ceară iertare unii de la alții. Îndemnul s-a concretizat într-un inedit și spontan ritual al iertării, în care toți cei prezenți, care se întâlnesc duminică de duminică la sediul episcopiei, și-au dat mâna și și-au făcut urări duhovnicești. ‘Ne-am bucurat de felul în care credincioșii au primit îndemnul nostru. Aici, în Italia, românii duc o viață cu multe dificultăți și, de multe ori, poate nici nu are cine să le facă o urare de suflet sau să le întindă o mână caldă. Sperăm că vor duce și în casele unde locuiesc, cât și la locurile lor de muncă, bucuria pe care au simțit-o azi în biserică, cerând și oferind iertarea cuvenită pășirii în Sfântul și Marele Post al Paștilor’, a declarat Preasfințitul Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Familii din Suceava au aniversat 50 de ani de căsătorie: Iubirea este o virtute care se lucrează, spune IPS Calinic
Un număr de 199 de familii din Suceava au aniversat în zilele de vineri și sâmbătă 50 de ani de căsătorie printr-un eveniment organizat de Primăria Municipiului Suceava în colaborare cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.…
Episcopul Veniamin a sfințit o nouă troiță: Crucea a devenit semnul biruinței asupra morții
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a sfințit sâmbătă o nouă troiță la Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea Roșu, Republica Moldova. Ierarhul a subliniat că Sfânta Cruce „a devenit semnul biruinței asupra morții și al…
Programul slujirii ierarhilor în Duminica a 8-a după Rusalii
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji, în Duminica a 8-a după Rusalii, conform următorului program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la…
Mănăstirea Moldovița a găzduit filmările unei probe din noul sezon al emisiunii MasterChef România
Mănăstirea Moldovița din județul Suceava a găzduit filmările unei probe din noul sezon al emisiunii MasterChef România. Echipa de producție a realizat miercuri una dintre provocările competiției culinare în incinta așezământului monahal, ales ca loc…
Ziua Maramureșului: Deschiderea manifestărilor va avea loc la Mănăstirea Rohia
Ziua Maramureșului își va deschide manifestările la Mănăstirea maramureșeană Rohia, unde va avea loc, în data de 15 august, cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional al Identității Tradiționale. Potrivit unei postări pe pagina de…




