A lua crucea și a urma lui Hristos înseamnă a nu te rușina de identitatea ta de creștin – Mitropolitul Teofan

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a vorbit duminica aceasta despre mărturisirea credinţei în vremurile actuale şi a subliniat că „a lua crucea și a urma lui Hristos înseamnă a nu te rușina de identitatea ta de creștin”.

Cuvintele au fost rostite la slujirea prilejuită de sfinţirea Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Concești, informează doxologia.ro.

Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a precizat că noi trebuie să ne bucurăm de această mare demnitate de a fi botezaţi „în Biserica lui Hristos în numele Sfintei Treimi” şi a oferit exemple de comportament prin care mărturisim şi urmăm pe Hristos:

Urmarea Mântuitorului, a spus ierarhul, înseamnă „a nu te rușina să porți cruce, a nu te rușina să te oprești o clipă când treci prin fața unei sfinte biserici, înseamnă a nu te rușina să ai o icoană la tine acasă, la tine la birou sau la tine în mașină, înseamnă a te bucura de această mare demnitate, că ești botezat în Biserica lui Hristos în numele Sfintei Treimi”.

De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a spus despre Sfânta Cruce că „ne definește; ea ne fundamentează viața, ea ne arată cine suntem, ce viață trăim și care este direcția pe care trebuie să o urmăm”.

Biserica Parohiei Concești a fost construită între anii 1999 – 2018, prin râvna și contribuția credincioșilor.

Construcția locașului de cult a început în anul 1999, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, de părintele Ioan Șușu, continuată și finalizată împreună cu pictura altarului în timpul slujirii părintelui Alin Constantin Aroșoaie.

La finalul Liturghiei, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei le-a vorbit credincioșilor din Concești despre taina familiei creștine și i-a îndemnat pe cei prezenți să participe la referendumul ce va fi organizat pentru modificarea Constituției.

Foto credit: Doxologia.ro


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…