Sf. Ierarh Nifon sărbătorit în München

Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, a fost sărbătorit în 11 august 2017 de comunitatea ortodoxă românească din München. Credincioşii au participat în Biserica Naşterii Domnului la Sfânta Liturghie oficiată de Pr. Paroh Alexandru Nan, Protopopul Bavariei.

În cuvântul său, Pr. Alexandru Nan le-a împărtăşit credincioşilor informaţii cu privire la canonizarea Sfântului Nifon în Biserica noastră, prima de acest fel în Țările Române.


ISTORICUL PAROHIEI DIN MÜNCHEN


Mai departe, Părintele Alexandru a evidențiat apoi viața de rugăciune și asceză pe care a dus-o Sfântul Nifon care a renunțat la scaunul mitropolitan fără nicio părere de rău, închinându-și întru totul viața lui Hristos, în Sfântul Munte, fiind trecut în rândul sfinților la doar nouă ani de la trecerea sa în veșnicie.

Spre finalul slujbei s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului numeroşi credincioşi.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…