Prevenție și Educație pentru Sănătate la Școala de vară din parohia clujeană Buna Vestire

Campania Sănătate pentru Sate – Cluj-Napoca, organizată de Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, şi-a început activitatea în data de 12 iunie 2017.

Peste 300 de copii au beneficiat de Campania de Prevenție și Educație pentru Sănătate în cele patru acțiuni desfășurate de voluntarii de la Cluj în satele Hășdate, Finișel, Apahida, dar şi în Cluj-Napoca la Şcoala de vară din parohia Iris Buna Vestire.

La acțiunea de vineri, 7 Iulie, la Şcoala de vară organizată de părintele Liviu Vidican în parohia clujeană Buna Vestire, au participat 140 de copii cu vârste cuprinse între 6-12 ani.

La Cluj au fost prezenţi trei medici: Mirela Felderean – medic neonatolog şi pediatru, Bogdan Chiorean – medic stomatolog și Alexandra Radu, asistent kinetoterapeut. Din echipa de voluntari au făcut parte, alături de coordonatorul campaniei Bogdan Vornicu: Teofana Mates, Sandu Mihai Şerban și Călin Sabău.

Medicul pediatru Mirela Felderean le-a explicat copiilor importanța igienei mâinilor şi a corpului, dar a punctat şi aspecte legate de igiena îmbrăcămintei.

Stomatologul Bogdan Chiorean i-a încurajat pe cei mici să aibă grijă de sănătatea dinţilor. Medicul a subliniat importanța igienei orale și a alimentaţiei sănătoase. Totodată a exemplificat împreună cu copiii periajul corect pe o mostră dentară.

La final, copiii au primit produse de igienă orală și au vizionat un desen animat educativ, având că tema principală igiena.

În aceeași zi, după acțiunea voluntarilor, participanții la Școala de vară din Cluj au primit binecuvântarea Mitropolitului Clujului, Maramureşului şi Sălajului. IPS Andrei s-a rugat împreună cu cei mici în Biserica Buna Vestire a Parohiei din cartierul clujean Iris.

Comentarii Facebook


Știri recente