Rugăciuni la Spitalul Matei Balş. Sfântul Pantelimon cinstit de medici şi pacienţi

Cadre medicale şi pacienţi s-au rugat astăzi, 27 iulie 2016, Sfântului Pantelimon în capela ocrotită de acest mare mucenic din cadrul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală. Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele Toma Ştefan, slujitor la acest lăcaş de cult.

În cuvântul de învăţătură, părintele Ştefan i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi să fie buni creştini, mângâietori şi ajutători faţă de cei ce sunt în suferinţă, având că exemplu pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon. Totodată, preacucernicia sa a evidenţiat viaţa şi activitatea acestui mare sfânt mucenic care înainte de toate a fost un creştin bun, milostiv, slujitor, şi apoi un doctor al trupului prin harul primit de la Dumnezeu.

Sfântul Mare Mucenic Pantelimon este unul dintre sfinţii îndrăgiţi ai Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos. Acesta a primit titulatura de „doctor fără de arginţi” deoarece, medic fiind a refuzat plata pentru serviciile medicale oferite şi s-a mulţumit cu ce avea. Sfântul Pantelimon este recunoscut a fi tămăduitor al bolnavilor, ocrotitor al spitalelor şi al medicilor. Acesta este un model de urmat atât ca doctor cât şi ca slujitor creştin al Mântuitorului Hristos, Domnul nostru, a precizat pr. Ştefan Toma..

La final au fost binecuvântate ofrandele aduse de credincioşi şi au fost împărţite  bolnavilor internaţi în cadrul spitalului.

01

Comentarii Facebook


Știri recente