Scriu aceste rânduri pentru martirii din Orient. Creştini simpli din Egipt, Siria, Irak sau Libia care au primit cununa muceniciei fără să stea prea mult pe gânduri. Viaţa lor, ca şi sfârşitul ei, e dovadă că oricine are acces la sfinţenie. Cu o condiţie. Să fie suficient de puternic încât moartea să nu-l înspăimânte. Uşor de zis în cuvinte, dar dificil de realizat în faptă.
Dacă vreţi să facem un test cu noi să vedem dacă am candida cu succes la slava martirică ar trebui să ne imaginăm un om cu o mitralieră, stând în biserică, duminica la Liturghie, care ne spune: „Cine rămâne la Liturghie va fi omorât. Cine pleacă scapă“. Câţi am rămâne în continuare la slujbă? Greu de răspuns.
Sfinţii nu cred niciodată că sunt sfinţi. Ei se pregătesc pentru viaţa adevărată cu preţul eforturilor, încercărilor şi sacrificiilor pe care lumea nu le crede sau nu le înţelege. De multe ori nici nu credem că ei stau printre noi. Doar golul lăsat prin dispariţia lor ne dă ştire despre ei.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
