Se împlinesc 100 de ani de la nașterea celui de-al cincilea întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist. Născut în frumosul ținut al Moldovei, în județul Botoșani, patriarhul Teoctist și-a dedicat întreaga sa viață slujirii lui Dumnezeu și a Bisericii, intrând în ascultare de tânăr, ca frate la Schitul Sihăstria Voronei. Drumul său în ierarhia Bisericii a început aici, cu slujiri mici, dar importante, ajungând până în demnitatea de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (în 1986), de unde s-a îngrijit de împlinirea nevoilor spirituale ale credincioșilor români din țară și străinătate. În toată perioada de slujire a Bisericii, patriarhul Teoctist a desfășurat o activitate statornică de slujire liturgică, predicatorială, a scrisului bisericesc și de gospodărire a instituțiilor și eparhiilor încredințate spre răspundere. Una dintre dorințele arzătoare ale sale a fost construirea Catedralei Mântuirii Neamului, la care în prezent se lucrează. A trecut la viața veșnică pe 30 iulie 2007, trupul său fiind depus întru nădejdea Învierii în Catedrala patriarhală din București.
A început Pelerinajul de Florii din Capitală (Live)
Pelerinajul de Florii din Capitală a început sâmbătă la ora 14:30 cu slujba Vecerniei, oficiată la Mănăstirea Radu Vodă. Aici, la ora 16:00, vor fi binecuvântate ramurile de salcie pentru pelerini. Trinitas TV transmite live,…
Arhiepiscopia Bucureștilor a anunțat câștigătorii etapei eparhiale a Concursului Național Catehetic
Arhiepiscopia Bucureștilor a anunțat vineri câștigătorii etapei eparhiale a Concursului Național Catehetic. Premiul I a fost acordat grupului de cateheză al parohiilor Copăceni Mănăstirea și Copăcenii de Jos din Protoieria Ilfov Sud, pentru portofoliul „Cercetați…
Liturghia Darurilor, oficiată la Viena pentru 80 de elevi de diferite naționalități
La inițiativa profesorului lor de religie, pr. Emanuel Nuțu, de la Parohia „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena, 80 de elevi ortodocși de diferite naționalități au participat miercuri la Liturghia Darurilor înainte sfințite. Slujba a…
Profesori de la Seminarul Dorohoi le-au vorbit basarabenilor despre Maica Domnului ca maică a durerii care înțelege suferința noastră
Vasile Postolachi, profesor de dogmatică la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, și Răzvan-Gabriel Sarafim, profesor de muzică la aceeași instituție, au susținut miercuri, la Lipcani, Republica Moldova, conferința „Maica Domnului – Maica Durerii…
Episcopul Lucian a sfințit un nou centru de servicii sociale în eparhie
Preasfințitul Părinte Lucian a oficiat joi slujba de sfințire a Așezământului de servicii sociale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Oțelul Roșu, oraș în care eparhia oferă servicii sociale din 2015. De asemenea, ierarhul a binecuvântat și…