Joi se împlinesc 368 de ani de la sfințirea Catedralei Patriarhale istorice „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din București.
Construcția Catedralei Patriarhale a început la jumătatea secolului al 17-lea la inițiativa domnitorului Constantin Șerban Basarab și a soției sale, Bălașa, drept mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru pacea reinstaurată în țară.
Locația ctitoriei a fost stabilită pe Dealul Viilor, actualul Deal al Patriarhiei, pe locul unui vechi schit de lemn.
Sfințirea lăcașului de cult a avut loc în anul 1658 și a fost oficiată de Patriarhul Macarie al Antiohiei și al Întregului Orient, împreună cu Mitropolitul Ștefan al Țării Românești și cu Episcopii de Râmnic și Buzău.
Trei ani mai târziu, Mitropolitul Ștefan și-a stabili reședința acolo, iar în 1668, domnitorul Radu Leon a hotărât transformarea oficială a lăcașului în reședință mitropolitană.
Tot el a început lucrările de pictură a bisericii. În 1698, domnitorul Constantin Brâncoveanu a construit o clopotniță la răsărit de Sfântul Altar.

Catedrala Patriarhală de-a lungul istoriei
În anul 1925, odată cu înființarea Patriarhiei Române, lăcașul de cult a fost ridicat la rangul de Catedrală Patriarhală.
În decursul timpului, catedrala a fost reparată de mai multe ori, însă după restaurarea din 1960-62 și-a recăpătat forma inițială.
Între evenimentele importante care au avut loc la Catedrala Patriarhală de-a lungul istoriei, se numără încoronarea și ungerea cu Sfântul Mir a Regelui Mihai.
În anul 2008, au fost realizate lucrări de restaurare și consolidare, fiind montate 26 de icoane în mozaic în registrul de sus al pridvorului.
La finalizarea lucrărilor, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit slujba de sfințire împreună cu un sobor din care au făcut parte 34 de ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Preasfințitul Epifanie Gattas Hazim, Episcop vicar patriarhal, delegatul Patriarhului Ignatie al IV-lea al Antiohiei, preoți și diaconi.
Istoricul detaliat al Catedralei Patriarhale poate fi consultat aici.
Foto credit: Basilica.ro





