Arhimandritul Ilarion Argatu, mărturisitor în perioada regimului comunist, s-a născut pe 2 august 1913, în localitatea Valea Glodului, județul Suceava.
S-a născut în familia preotului Alexandru și a Mariei Argatu, fiind unul dintre cei cincisprezece copii ai acestora, iar la botez a primit numele Ioan. Copilăria i-a fost marcată de numeroase boli și lipsuri, mai ales în anii de după Primul Război Mondial.
Tatăl său, Alexandru, a fost primar în comuna Valea Glodului timp de 16 ani. Rămânând văduv, și-a crescut copiii, iar apoi s-a retras la Mănăstirea Neamț, unde s-a călugărit. Ioan Argatu a urmat școala primară din localitatea natală, apoi, îndemnat de unchiul său, părintele Epifanie Crăciun, stareț al Mănăstirii Cocoș, s-a înscris la Seminarul Teologic din Dorohoi. A absolvit seminarul, apoi Facultatea de Teologie din Cernăuți. Simultan, a urmat și cursurile Școlii Militare din Bacău, ajungând sublocotenent.
După facultate, Ioan Argatu s-a înrolat în armată, fiind trimis ofițer în cadrul unității de grăniceri de la Careii Mari, la granița cu Ungaria. În anul 1940 s-a căsătorit cu Georgeta, fiica preotului Sebastian Mihăilescu din localitatea suceveană Oniceni, cu care va avea trei băieți care vor deveni preoți și două fete.
Biserica prigonită
Ioan Argatu a fost hirotonit preot în 1940 pe seama localității Oniceni, iar din 1946 a fost transferat la Boroaia (județul Suceava) pentru a construi biserica din sat, care fusese începută în urmă cu 22 de ani și abandonată.
La scurt timp după venirea sa în parohie a fost acuzat de „instigare contra ordinii publice” și condamnat la închisoare. Pentru că a refuzat să se supună directivelor regimului privind îndemnarea oamenilor să meargă duminica la muncă, nu la slujbă, dar și pentru că nu ascultase alte ordine contrare credinței, părintele Ilarion Argatu a fost acuzat de „instigare contra ordinii publice”.
Hăituit de autorități, dar ajutat de credincioși și prietenii de nădejde din satul Boroaia, s-a adăpostit într-o magazie dezafectată vreme de trei ani, apoi încă patru ani a fost nevoit să stea ascuns într-o șură de fân.
În total, părintele Ilarion Argatu a stat ascuns aproximativ 16 ani. În acest timp, comuniștii au pus o recompensă de 300.000 de lei pentru prinderea sa și i-a mai fost deschis un dosar cu sentința de închisoare pe viață, pentru „organizare de complot contra statului”. Abia în anul 1964, odată cu grațierea deținuților politici, s-a putut întoarce în Boroaia să reia construcția bisericii, pe care a terminat-o în 1970.
Pe lângă biserica din Boroaia, Părintele Ilarion a făcut o colectă și a ridicat un lăcaș de cult în localitatea sa natală. Tot cu ajutorul credincioșilor a contribuit semnificativ la cumpărarea unui teren în Ierihon pentru Comunitatea Românească din Israel, unde a fost construit un lăcaș de cult cu hramul „Nașterea Domnului”.
Intrarea în monahism
În anul 1972, soția părintelui a trecut la viața veșnică, ceea ce l-a determinat ca în 1973 să intre în monahism la Mănăstirea Antim, cu numele de Ilarion. A petrecut câțiva ani la Mănăstirea Căldărușani, apoi a mers la Cernica, unde îi ajuta pe cei tulburați de duhurile rele.
Ultimii 19 ani din viața pământească și i-a petrecut la Mănăstirea Cernica, povățuind numeroși pelerini care ajungeau la dânsul.
Arhimandritul Ilarion a trecut la cele veșnice în data de 11 mai 1999. Conform dorinței sale, a fost înmormântat în localitatea Boroaia din județul Suceava.
Foto credit: Doxologia
