15 august 1714 – A trecut la cele veșnice la Istanbul, domnul Țării Românești Constantin Brâncoveanu (1688-1714) și neomartir al credinței creștine. Originar din vechea familie boierească a Brâncovenilor, înrudiți cu familiile Basarabilor și Cantacuzinilor, căsătorit cu Măria (Manca), nepoata de fiu a domnitorului Antonie din Popești; au avut patru fii și șapte fiice. A ocupat de tânăr diferite funcții în aparatul de stat, ajungând până la demnitatea de mare logofăt, apoi, timp de peste 25 de ani a fost domn al Țării Românești (octombrie 1686 – martie 1714).
A fost unul dintre marii ctitori de locașuri sfinte: bisericile din PofJogi, jud. Dâmbovița (1683) și Mogoșoaia, lângă București (1688), Mănăstirea Hurezi sau Horezu, jud. Vâlcea (1690-1693), sfințită la 8 iulie 1693, cel mai vast ansamblu de arhitectură medievală din Țara Românească, cu Biserica mare, având hramul „Sf. Împărați Constantin și Elena’, zugrăvită de grecul Constantinos, Paraclisul (1697), Bolnița, ctitorită de doamna Măria (1696-1699), Schitul Sf. Ștefan, ctitorit de Ștefan, fiul domnitorului (1703), Schitul Sf. Apostoli (ctitorit de primul egumen, Ioan), mănăstirea fiind înzestrată de ctitor cu numeroase danii. Alte ctitorii: Mănăstirile Mamul, jud. Vâlcea (rezidită), Brâncoveni, jud. Olt (rezidită), biserici noi la Mănăstirile Sf. Ioan cel Mare (Grecesc), Sfântul Sava (ambele demolate în secolul al XLX-lea) și Sfântul Gheorghe Nou (sfințită la 29 iunie 1707 de Patriarhul Hrisant al Ierusalimului), toate în București; Biserica-Paraclis de la Doicești, lângă Târgoviște, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului’ din Râmnicu Sărat (împreună cu spătarul Minai Cantacuzino).
Lucrări de refacere la Mănăstirile Cozia, Arnota, Bistrița, Govora, Strehaia, Sadova, Gura Motrului, Dintr-un lemn, Polovragi, Argeș, Dealu, Snagov, Biserica „Domnească”, Sfântul Dumitru și Mitropolia, toate trei în Târgoviște etc. În Transilvania a ctitorit Biserica Sf. Nicolae din Făgăraș, o Biserică în Ocna Sibiului și Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus; dincolo de Prut, Biserica Sfântul Gheorghe din Ismail; la Constantinopol (Istanbul), Biserica Sfântul Nicolae din Galata, iar la Muntele Athos, un paraclis și o trapeză la Mănăstirea Sfântul Pavel; danii la Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului, la Mitropolia din Alba Iulia, la mănăstirile din Muntele Athos. Soția sa, doamna Măria, a ctitorit bolnița de la Hurezi, Biserica Dintr-un lemn din București, o biserică nouă și chilii la Mănăstirea Surpatele, jud. Vâlcea și a refăcut biserica Mănăstirii Viforâta de lângă Târgoviște. În timpul domniei sale s-au tipărit aproximativ 80 de cărți, în tipografiile din București, Buzău, Snagov, Râmnicu Vâlcea și Târgoviște, dintre care peste 60, cu munca și sub îndrumarea lui Antim Ivireanul, inițial meșter tipograf, apoi Episcop de Râmnic și Mitropolit al țării; multe erau în limbile greacă și slavonă, pentru Bisericile care foloseau aceste limbi de cult, câteva în limba arabă, pentru Patriarhia Antiohiei. A trimis tipografi Patriarhiei Antiohiei și Bisericii din Georgia (la Tbilisi), care au tipărit acolo cărți în limbile arabă și georgiană. În primăvara anului 1714 Constantin Brâncoveanu a fost înlăturat din scaun (mazilit), dus la Istanbul cu întreaga familie și aruncat în „închisoarea celor șapte turnuri’ (Edicule). Refuzând să treacă la islamism, în ziua de 15 august 1714, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și cu sfetnicul său Ianache Văcărescu, au fost decapitați; trupurile le-au fost aruncate a doua zi în Bosfor; câțiva pescari creștini le-au găsit și le-au îngropat în mănăstirea grecească din insula Halki. În 1720 doamna Măria a adus rămășițele pământești ale lui Constantin Brâncoveanu în țară și le-a îngropat în Biserica „Sf. Gheorghe Nou’ din București, ctitoria sa. În ședința Sfântului Sinod al Bisericii noastre din 20 iunie 1992 s-a hotărât ca acești șase neomartiri să fie trecuți în rândul sfinților, cu zi de prăznuire la 16 august.
