Miercuri se împlinesc 140 de ani de la nașterea medicului poet Vasile Voiculescu, spiritul nobil condamnat de comuniști pentru vina de a fi mistic.
S-a născut în 27 noiembrie 1884 la Pârscov, în zona Buzăului. De mic a fost atras de slujbele bisericești și de lectură. A studiat Litere și Filosofie la București (1902 – 1903), apoi a urmat și absolvit Facultatea de Medicină din Capitală.
A fost medic în zona rurală, perioadă în care și-a atras numele de „Doctorul fără de arginți”, apoi medic militar în timpul Războiului de Reîntregire. A fost decorat în mod repetat pentru jertfelnicia cu care își risca viața pentru a îngriji bolnavii care sufereau de boli infecțioase.
Anul intrării Regatului României în Războiul de Reîntregire a fost și cel al debutului său în poezie.
Mutat la București, după război, a continuat să practice medicina și să scrie și a desfășurat activități de popularizare științifică la radio, emisiunile sale fiind foarte apreciate de ascultători. În 1922, a devenit profesor de igienă la Institutul „Pompilian” din Bucureşti şi şef al Circumscripţiei 12 medicale din Capitală.
A scris numeroase volume de poezie mistică și proză fantastică, primind Premiul Academiei în 1918 și Premiul Național pentru poezie în 1941.
Înmormântat în zeghe
A fost arestat de comuniști în ajunul sărbătorii Schimbării la Față din 1958 și judecat în lotul Rugul Aprins pe baza poeziilor sale mistice, deoarece comunismul ateu echivala misticismul cu legionarismul.
Condamnarea pentru „uneltire contra ordinii sociale prin agitație publică“ a fost de 5 ani de temniță grea, degradare civică și confiscarea totală a averii. Avea 74 de ani la acel moment.
În închisorile de la Jilava şi Aiud, a contractat TBC la coloana vertebrală, fiind imobilizat și cu dureri atroce. Cu toate acestea, este evocat de colegii de detenție pentru bunătatea și seninătatea sa.
În urma suferinței din închisoare a devenit imobil și s-a mutat la cele veșnice la scurt timp după eliberare, în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963.
La cererea sa, a fost înmormântat purtând hainele în care a ieșit din închisoare: un pulover cârpit cu niște petice de pătură, iar în picioare niște burlane de lână împletite de colegii de detenție cu niște sârme de la pat, din pulovere deșirate și resturi din curtea închisorii.
În 1967, procesul lui a fost rejudecat și a fost reabilitat postum chiar de autoritățile comuniste. Aceasta a făcut posibilă republicarea poeziilor sale în anii 1980.
„Am simţit că nicăieri nu pot fi mai liber decât în Dumnezeu. El e unica libertate a omului”, spunea Vasile Voiculescu într-o conferință susținută în perioada interbelică la Facultatea de Teologie din București.
„Pregătirea ştiinţifică, studiile medicale,cunoştinţele de filosofie şi tot câştigul meu în celelalte domenii de cultură, artă, literatură, în loc să mă îndepărteze, m-au apropiat de credinţă.”
Sursa foto: Doxologia.ro
