Prima lună a noului an bisericesc ne aduce în atenție viețile a 13 sfinți din țări și vremuri diferite care, pentru dragostea lor de Dumnezeu, au primit darul tămăduirii celor bolnavi.
În articolul nostru veți afla despre un element comun din viețile sfinților Onufrie de la Vorona și Eufrosin Bucătarul, care a adus vindecare bolnavilor, despre un sfânt străin care a venit în ajutorul românilor în timpul epidemiilor de ciumă sau despre un tânăr mucenic suedez din Evul Mediu al cărui izvor vindecător a existat până în anii 1960.
Sf. Ioan Postitorul – 2 septembrie
Sf. Ioan s-a născut în Constantinopol, în secolul al VI-lea. A fost meșter aurar și era un om credincios, primitor de străini. Prin mijlocirea unui călugăr din Palestina, pe care îl primise în casa lui, a fost sfătuit de patriarh să intre în monahism.
După ce Patriarhul Eutihie a trecut la Domnul, Ioan a fost ales în locul său. Ierarhul s-a remarcat prin viața sa curată, prin milostenie și prin asceza sa, de unde și numele Postitorul. Sfântul Ioan era tatăl și hrănitorul celor săraci și izbăvitorul celor năpăstuiți.
Pentru viețuirea sa ascetică, Dumnezeu i-a oferit darul facerii de minuni. Sfântul l-a vindecat pe un orb din Gaza, punând pe ochii lui un fragment din Sfântul Agneț – Trupul lui Hristos, zicând: „Cel ce a tămăduit pe cel orb din naștere, Acela să te tămăduiască și pe tine”.
Sinaxarele amintesc și de faptul că le vindeca pe femeile care nu puteau avea copii și avea putere asupra duhurilor necurate, pe care le izgonea din oameni.
De asemenea, pentru rugăciunile Sfântului Ioan, Dumnezeu a făcut să înceteze epidemia de ciumă din Constantinopol.
Sfântul Ioan Postitorul a trecut la Domnul la o vârstă înaintată și a fost înmormântat într-o biserică închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Sf. Proroc Moise – 4 septembrie
Sfântul Proroc Moise a fost alesul lui Dumnezeu, eliberatorul poporului lui Israel din robia egiptenilor și autor al primelor cinci cărți din Vechiul Testament.
Sfântul s-a născut în jurul anului 1689 î.Hr., în vremea în care Faraon poruncise ca toți cei născuți de parte bărbătească din neamul evreilor să fie uciși. Pruncul a fost salvat din râu chiar de fiica lui Faraon, care l-a crescut ca pe propriul său copil.
Moise a vorbit cu Dumnezeu pe Muntele Horeb, a despărțit Marea Roșie ca poporul lui Israel să scape din calea egiptenilor, a primit Tablele Legii de la Domnul, pe Muntele Sinai. Viața sa este relatată în mai multe capitole din Biblie (Ieșire 2 – Deutenorom 34:12).
În aceste capitole sunt amintite mai multe minuni prin care Moise a venit în ajutorul poporului său. A scos apă din stâncă, a îndulcit apele amare, i-a hrănit în chip minunat pe israeliți în pustie și i-a vindecat de boli.
Atunci când, Mariam, sora lui Moise a cârtit împotriva fratelui său, Domnul a pedepsit-o și s-a îmbolnăvit de lepră. Prorocul a strigat însă: „Dumnezeule, vindec-o!”, iar femeia s-a vindecat de boală în șapte zile (Numerii 12:10-15).
Moise i-a salvat din nou pe israeliți după ce aceștia s-au răzvrătit, iar Dumnezeu a trimis asupra lor șerpi veninoși. Atunci Moise s-a rugat pentru popor și a urmat cuvântul Domnului care i-a zis să facă un șarpe de aramă „și când un șarpe mușca vreun om, acesta privea la șarpele cel de aramă și trăia”(Numerii 21-6:9).
De asemenea, Moise însuși a fost bolnav de lepră și s-a vindecat (Ieșirea 4:6-7).
Sf. Ermiona – 4 septembrie
Sfânta Ermiona se află printre primii doctori fără de arginți și este considerată de unele scrieri drept una din fondatoarele acestei tradiții.
Sfânta Ermiona s-a născut în Cezareea Palestinei în secolul I și este una dintre cele patru fiice ale Sfântului Filip diaconul și unul dintre cei 72 de Apostoli (Fapte 21:9).
A plecat împreună cu sora sa, Eutihia, în Efes, în căutarea Sfântului Apostol Ioan, dar acesta se mutase deja la Domnul. Aici l-au cunoscut pe un ucenic al Sfântului Ioan, Petroniu, care le-a învățat atât medicină, cât și aspecte legate de viața duhovnicească. Aceste două surori dobândiseră încă din Palestina cunoștințe medicale și le-au folosit pentru a trata bolnavii în călătoriile lor.
Nu doreau să primească nicio răsplată pentru ajutorul oferit, de aceea biserica le numără printre doctorii fără de arginți.
Cele două surori sunt cunoscute și pentru faptul că au pus bazele unei case de oaspeți în care le purtau de grijă bolnavilor, săracilor și călătorilor.
Sfânta Ermiona a fost prigonită de împărații Traian și Hadrian și a trecut la Domnul după ce a fost martirizată.
Sf. Mc. Sozont – 7 septembrie
Sfântul Sozont s-a născut într-o familie de păgâni, spre sfârșitul secolului al III-lea, în Licaonia, Asia Mică.
După convertirea sa la creștinism a început să propovăduiască Evanghelia și să-i convertească la rândul său pe alții.
Ca ocupație era păstor și obișnuia să citească Biblia în timp ce își păstorea turmele. Într-o zi, în timp ce adormise lângă un izvor, a avut o vedenie dumnezeiască care îl chema la mărturisirea lui Hristos și la mucenicie.
După ce s-a trezit, și-a încredințat turma altora și a pornit spre cetatea Pompeiopol unde numărul creștinilor scăzuse ca urmare a răspândirii practicilor păgâne.
A intrat în templul unui zeu, a tăiat mâna unui idol făcut din aur și l-a împărțit săracilor. Și-a mărturisit fapta în fața împăratului Maximian și a fost supus la numeroase chinuri pe care le-a îndurat pentru Hristos.
La mormântul său, dar și la izvorul unde avusese vedenia dumnezeiească, se făceau multe minuni cu cei bolnavi. Pentru rugăciunile Sfântului Sozont, Hristos le dăruia tuturor vindecare.
Sf. Onufrie de la Vorona – 9 septembrie
Sfântul Onufrie este un mare sihastru care a trăit în secolul al XVIII-lea. Acesta a venit din Rusia în jurul anului 1749 la mănăstirile românești. Mai întâi a fost ucenic al Sfântului Vasile de la Poiana Mărului, iar mai târziu a mers la Mănăstirea Dragormirna unde l-a cunoscut pe Sfântul Paisie de la Neamț.
În anul 1764, s-a retras în obștea de la Schitul Sihăstria Voronei. A dus o viață ascetică cu mult post, tăcere și rugăciune neîncetată. A devenit de asemenea, duhovnic al multor sihaștri din zonă.
S-a retras într-o peșteră pe malul râului Bahlui, unde a trăit timp de 25 de ani. Pentru această asceză, Domnul l-a învrednicit să fie făcător de minuni și înainte-văzător.
După ce a trecut la Domnul, a fost înmormântat în apropierea chiliei sale, într-o livadă, sub un măr.
Odată, domnitorul Moldovei, Mihail Sturza, a mers la vânătoare pe timp de iarnă în pădurile Voronei. A găsit pe mormântul cuviosului, în zăpadă, un măr nestricat. Acasă, fiica sa, care era bolnavă de epilepsie, a mâncat acest măr și s-a vindecat de îndată.
Văzând această minune, domnitorul a scos din mormânt moaștele Sfântului Onufrie și le-a așezat în altarul Mănăstirii Vorona.
În anul 1865, Sfântul Onufrie s-a arătat de mai multe ori starețului mănăstirii și i-a poruncit să-i ducă moaștele în biserica din Sihăstria Voronei, unde se află și în prezent și unde credincioșii pot veni să-i ceară ajutorul.
Sf. Eufrosin Bucătarul – 11 septembrie
Sfântul Eufrosin a fost un călugăr care a trăit în secolul al IX-lea, într-o mănăstire din Palestina.
Sfântul se remarcă ca model de smerenie, deoarece slujea ca bucătar, răbdând multe greutăți și defăimări din partea celorlalți călugări. Sfântul Eufrosin slujea însă ca lui Dumnezeu și nu ca oamenilor, cu multă supunere, făcându-și ascultarea rânduită, ziua și noaptea.
Un preot din acea mănăstire se ruga ca Dumnezeu să-i descopere în chip văzut bunătățile viitoare, pregătite celor ce-L iubesc. Astfel, într-o noapte a avut o viziune a Raiului, iar acolo l-a văzut pe Eufrosin bucătarul. Preotul, dorind să ia ceva de acolo, a arătat cu mâna spre câteva mere. Eufrosin i-a dat trei mere care au fost mai târziu mărturia prezenței lor în Rai.
După ce s-a trezit și a mers la biserică, preotul l-a întâlnit la slujbă pe Sfântul Eufrosin care știa tot ce se întâmplase și care i-a spus că cele trei mere din Rai se află pe patul din chilia sa.
Preotul a povestit fraților din mănăstire întâmplarea, iar aceștia au mers să-și ceară iertare de la monahul Eufrosin, pe care îl desconsideraseră, dar acesta fugise pentru a nu fi lăudat de oameni. Au rămas însă merele care au fost împărțite spre binecuvântare și care au adus vindecare celor bolnavi.
Sfântul Eufrosin este și ocrotitor al bucătarilor.
Sf. Visarion al Larisei – 15 septembrie
Sfântul Visarion s-a născut la finalul secolului al XV-lea, în Grecia, într-o familie credincioasă. A intrat în monahism la vârsta de 16 ani și la doar 27 de ani a devenit episcop. După ce a îndurat mai mulți ani prigoane din partea altor clerici, a fost ales arhiepiscop al Larisei.
Cât s-a aflat la conducerea acestei eparhii, a întreprins numeroase acțiuni: a răscumpărat robi, a construit poduri și drumuri, a avut grijă de cei săraci și a ctitorit mănăstiri.
A trecut la Domnul în anul 1540, la vârsta de 50 de ani.
În anul 1798, mormântul său, care împrăștia bună mireasmă, a fost găsit gol, sfintele moaște fiind furate. A fost găsit doar cinstitul cap al sfântului, care se păstrează la Dousikou (Grecia), una dintre mănăstirile ctitorite de el.
În secolele XVII-lea – XVIII-lea, în vremea unor epidemii de ciumă, sfântul său cap fost adus de mai multe ori în Țara Românească. Acesta a fost purtat în procesiune pe străzile Bucureștiului, dar și în alte localități din Ilfov, Teleorman, Dâmbovița și Olt. Moaștele sale au adus vindecare celor bolnavi și au oprit răspândirea bolii.
Datorită evlaviei pe care poporul român a căpătat-o pentru sfânt, acesta a devenit ocrotitorul mai multor lăcașuri de cult. În București, Sfântul Visarion este cinstit în mod deosebit la: Catedrala Sfântul Spiridon – Nou, Schitul Măgureanu, paraclisul istoric al Mănăstirii Antim și la Biserica „Sfântul Visarion” din Piaţa Romană, unde a fost botezat Sfântul Calinic de la Cernica.
Sf. Iosif cel Nou de la Partoș – 15 septembrie
Sfântul Iosif s-a născut în Dalmația, în prezent, regiune istorică a Croației, în jurul anului 1568. A fost trimis la școală la Ohrida, iar la 15 ani a intrat într-o mănăstire din zonă. Mai târziu, a ajuns în obștea Mănăstirii Pantocrator din Athos unde a fost tuns în monahism.
În Sfântul Munte a crescut duhovnicește prin ascultare, post și privegheri. A ajuns la o asemenea măsură încât a primit de la Dumnezeu darul lacrimilor, al rugăciunii neîncetate și al facerii de minuni. Era cunoscut pentru faptul că îi vindeca pe bolnavi, îndeosebi pe ologi.
A devenit vestit în spațiul balcanic și a fost stareț al mai multor mănăstiri mari, iar la vârsta de 80 de ani a fost ales mitropolit al Banatului.
A fost păstor al românilor și apărător al Ortodoxiei în țara noastră vreme de șase ani. În acest timp i-a ajutat pe mulți, vindecându-i cu rugăciunile sale.
Atunci când un foc a cuprins partea de vest a Timișoarei, sfântul a ieșit din biserică și s-a rugat cu Sfintele Taine în mâini. Dumnezeu i-a ascultat ruga și a trimis o ploaie care a stins focul.
În 1653, ierarhul s-a retras la Mănăstirea Partoș, iar după trei ani a trecut la Domnul.
Sf. Mc. Sven de la Arboga – 24 septembrie
Sfântul Sven este un mucenic care s-a născut în Arboga, Suedia. Nu se cunosc foarte multe detalii despre acest sfânt, dar unele surse plasează viața sa între secolele IX – XI.
Acesta a plecat din țara natală, dar s-a întors, nu numai botezat în credința creștină, dar și tuns în monahism. Scrierile hagiografice îl prezintă ca un tânăr pașnic, blând și smerit.
A început să propovăduiască Evanghelia acele ținuturi, locuite predominant de păgâni. Din această cauză a fost prins și ucis cu pietre de vikingi chiar pe altarul păgânesc unde se aduceau jerfe zeilor.
Sângele său, scurs în pământ, a dat naștere unui izvor tămăduitor. La acest izvor au alergat numeroși credincioși de-a lungul timpului pentru vindecarea de boli. Mai mult, izvorul era și una dintre principalele surse de apă din zonă și a fost funcțional până în anii 1960.
După întărirea creștinismului în regiune, pe locul martiriului său a fost ridicată o mică biserică în care au fost aduse și moaștele sale. Din lăcașul de cult au mai rămas în prezent doar câteva pietre.
În timpul epidemiei de coronavirus, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, i-a încurajat pe credincioși să ceară ajutorul Sfântului Sven, recunoscut drept izbăvitor de boli.
Sf. Serghie de Radonej – 25 septembrie
Sfântul Serghie este una dintre cele mai importante figuri ale monahismului rus și ctitor al unei cunoscute mănăstiri din nordul Moscovei, Lavra Sfânta Treime a Sfântului Serghie.
Acesta s-a născut în cetatea Rostovului într-o familie credincioasă, în secolul al XIV-lea și a primit la botez numele Vartolomeu. În copilărie avea dificultăți la învățare, dar după ce a întâlnit într-o pădure un călugăr care i-a făcut o rugăciune, a început să înțeleagă cu ușurință lecțiile. De aceea, în prezent, Sfântul Serghie este recunoscut drept grabnic ajutător al elevilor și studenților în procesul de învățare.
După moartea părinților săi, tânărul Vartolomeu a intrat în mănăstire alături de unul dintre frații săi. S-a retras apoi în pustie, în apropiere de Radonej, dar a început să adune în jurul său și alți călugări, punând astfel bazele viitoarei lavre. Comunitatea mănăstirii îi ajuta pe săraci, îi primea pe străini și avea grijă de cei bolnavi.
Mănăstirea a înflorit și a dat călugări care, la rândul lor, au înființat alte așezăminte monahale.
Încă din timpul vieții, Sfântul Serghie era cunoscut drept făcător de minuni și vindecător de boli. L-a vindecat de orbire pe un episcop grec care venise la mănăstirea sa pentru că se îndoia de faima creată în jurul sfântului și dorea să-l vadă cu ochii lui.
Sfântul Serghie continuă să mijlocească și în prezent la Hristos pentru cei care îi cer ajutorul. Există mai multe mărturii despre vindecările sale. Conform uneia dintre ele, sfântul a vindecat pe cineva care suferea de o inflamație a tendonului. Sfântul Serghie de Radonej este cunoscut și pentru faptul că alungă frica și anxietatea.
Sf. Ioan Teologul – 26 septembrie
Sfântul Ioan Teologul a fost fiul lui Zevedeu și al Salomeei, una dintre fiicele Dreptului Iosif Logodnicul. Acesta a fost chemat la apostolat de Însuși Hristos odată cu fratele său mai mic, Sfântul Apostol Iacov.
Sfântul Ioan se distinge între discipolii Mântuitorului ca fiind „ucenicul cel prea iubit”, cel care s-a sprijinit de pieptul Său la Cina cea de Taină. Sfântul Ioan este și unul dintre cei trei apostoli care L-au văzut pe Hristos la Schimbarea la Față pe Muntele Tabor.
După adormirea Maicii Domnului, a propovăduit Evanghelia în Efes și în alte cetăți din Asia Mică alături de ucenicul său, Prohor.
A fost trimis în exil în insula Patmos, unde a petrecut mulți ani. Acolo, Sfântul Ioan a făcut numeroase minuni, a alungat demonii din templele păgâne și a vindecat o mulțime de bolnavi. Tot acolo, sfântul a scris ultima carte a Bibliei, Apocalipsa.
Sfântul Ioan a trecut la Domnul la o vârstă înaintată și este singurul dintre cei 12 Apostoli care a murit din cauze naturale. La vremea plecării sale, sfântul a mers cu ucenicii la marginea cetății Efes și le-a spus să-i pregătească un mormânt în formă de cruce. Apostolul s-a așezat în el, iar ucenicii, făcând ascultare, i-au acoperit fața cu o pânză și au umplut mormântul cu pământ. Când alți ucenici au venit și au vrut să-i dezgroape trupul, acesta nu a mai fost găsit.
În fiecare an, în data de 8 mai, de pe mormântul său se ridică un praf fin, care îi vindecă pe cei bolnavi. În cinstea acestei minuni, Biserica a fixat sărbătoarea principală a Sfântului Ioan Teologul în această dată. În data de 26 septembrie este comemorată trecerea la Domnul a „Apostolului iubirii”.
Sf. Neofit Zăvorâtul – 28 septembrie
Sfântul Neofit s-a născut în insula Cipru în anul 1134, într-o familie credincioasă cu mulți copii. Ocupația părinților era munca pământului, astfel încât sfântul nu a mers la școală, dar a deprins trăsături care l-au ajutat ca monah: simplitate, smerenie, ascultare.
După ce a fost tuns în monahism, a început să învețe primele litere pentru a putea participa la slujbe. A învățat Psaltirea pe de rost și a început să studieze cărți duhovnicești.
Părintele Iosif Vatopedinul, biograful său, menționează că o trăsătură aparte a sfântului era capacitatea de a discerne binele de rău, trăsătură pe care a avut-o din copilărie.
În anul 1159, s-a retras într-o mică peșteră, care va deveni locul luptelor sale duhovnicești. Și-a amenajat dintr-o lespede de marmură un birou unde au fost întocmite numeroasele sale scrieri. În pereții peșterii a săpat firide pentru cărți, dar tot acolo și-a pregătit și mormântul, deoarece sfântul avea permanent în minte pomenirea morții.
Timp de treizeci de ani nu a consumat mâncare gătită și obișnuia să-și încingă trupul cu lanțuri.
Credincioșii au început să vină la peștera sa pentru a-i cere ajutorul în problemele lor. În jurul său s-au adunat ucenici, iar în apropierea peșterii a fost ridicată o mănăstire.
Sfântul Neofit a fost stâlpul Ortodoxiei atunci când la conducerea insulei Cipru au venit conducători străini și s-a încercat trecerea la credința din Apus.
A trecut la Domnul în anul 1219, după șaizeci de ani de asceză în peșteră. Trupul său a fost îngropat acolo, iar sfintele sale moaște au fost descoperite în data de 28 septembrie 1750.
Acestea răspândeau bună mireasmă şi au fost aşezate în biserica mare a mănăstirii sale, unde săvârșesc până astăzi nenumărate minuni și tămăduiri. În sinaxare este menționat faptul că toți cei care se apropie cu credință de moaștele sale primesc vindecări de boli incurabile sau de orice alte suferințe.
În anul 2016, la sărbătoarea Sfintei Parascheva a fost adus la Iași un fragment din moaștele sale, iar un alt fragment a rămas definitiv în Parohia Munteni – Copou din același oraș. Aceasta a fost prima oară când moaștele Sfântului Neofit Zăvorâtul au fost scoase din mănăstirea sa.
Sf. Hariton Mărturisitorul – 28 septembrie
Sfântul Hariton s-a născut în cetatea Iconium din provincia Licaonia, Asia Mică, și L-a mărturisit pe Hristos în timpul persecuțiilor împăratului Aurelian (270-275). Avea mare evlavie la Sfânta Tecla, care provenea din aceeași cetate, iar acest lucru i-a dat curaj în mărturisirea sa.
Sfântul Hariton a fost supus la chinuri, dar a supraviețuit și a fost eliberat din închisoare după moartea împăratului Aurelian. În timp ce era în temniță, rănile provocate de torturi erau vindecate în chip minunat de Hristos.
A fost însă răpit de tâlhari în timpul unui pelerinaj în Țara Sfântă. După ce a fost salvat, acesta și-a început viața de ascet în peștera în care fusese captiv.
Mai mulți ucenici s-au strâns în jurul său, astfel încât a întemeiat Lavra Faran din Palestina. A întocmit un set de reguli monastice stricte, iar mai târziu a mai întemeiat două mănăstiri. Se retrăgea adesea în pustie datorită dorului după isihie și pentru a evita laudele oamenilor.
Scrierile hagiografice menționează că sfântul avea darul de a tămădui neputințele și de a alunga demonii.
A trecut la Domnul la o vârstă înaintată, într-o peșteră de pe vârful unui deal, în 28 septembrie 350. Potrivit Tradiției, Sfântul Hariton a întocmit slujba tunderii în monahism.
Citește și: 11 sfinți tămăduitori sărbătoriți în luna august