13 mai 1806 – A trecut la cele veșnice ieromonahul Samuil Micu

Samuil Micu s-a născut în septembrie 1745, în Sadu, jud. Sibiu, în familie de preot, nepot al episcopului Inochentie. Învață la Gimnaziul din Blaj, după care a fost călugărit (14 oct. 1762) sub numele Samuil. Mai târziu, hirotonit ieromonah, își continuă studiile la Seminarul înființat de episcopul Petru Pavel Aron (1762-1765);a fost trimis apoi la Colegiul „Pazmanian” din Viena pentru studii de Filosofie și Teologie (1766-1772). A fost profesor de Etică și Aritmetică în Gimnaziul din Blaj (1172 – 1777); din nou la Viena ca „prefect de studii” în Seminarul „Sfânta Barbara” (1777- 1783), când face intense cercetări cu caracter istoric și își publică primele lucrări. Reîntors la Blaj, în mănăstirea „Sf. Treime” (1783-1804), s-a dedicat în întregime studiilor teologice, istorice, lingvistice și traducerilor, pentru ca spre sfârșitul vieții să se ocupe de cărțile românești care apăreau în Tipografia Universității din Buda (1804-1806). A redactat o serie de lucrări cu caracter istoric și lingvistic, prin care urmărea să informeze pe învățații străini despre originea romană a poporului și a limbii noastre, despre continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii. Influențat de iluminism, a militat, în opera sa, pentru eglitatea în drepturi a românilor cu celelalte națiuni din Transilvania, pentru înlăturarea iobăgiei, numărându-se printre autorii cunoscutului Supplex din 1791. Autor de lucrări teologice și cuvântări, a tradus din Sfinții Părinți răsăriteni și a revizuit traducerea românească a Bibliei, tipărită la Blaj în 1795. A fost unul din apărătorii vechilor rânduieli și tradiții ortodoxe în cadrul Bisericii românești unite, ridicându-se împotriva încercărilor de catolicizare ale episcopului loan Bob.