†) Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare

Sfinții Mărturisitori Ardeleni

Aceşti Sfinţi Mărturisitori au strălucit cu propovăduirea dreptei credinţe şi cu sfinţenia vieţii în veacul al XVIII-lea, fiind apărătorii Bisericii Ortodoxe din Transilvania, împotriva unirii ei silnice cu Roma.

Sfântul Visarion Sarai

Cuviosul Visarion Sarai s-a născut în Bosnia, din părinţi de neam român. A călătorit pe la multe locuri sfinte, şi îndeosebi la Ierusalim şi la Muntele Athos şi a intrat de tânăr în monahism la Mănăstirea Sfântului Sava. Îndurerat de suferinţa românilor pentru credinţă, a călătorit prin Transilvania, propovăduind pretutindeni credinţa ortodoxă.

Era primit în tot locul ca un înger din cer. Drumul lui până la Braşov a fost un adevărat alai de biruinţă creştină, aprinzând în sufletele celor dreptslăvitori dragostea de legea strămoşească. Pentru râvna sa în apărarea credinţei ortodoxe, a fost întemniţat la Sibiu şi, în cele din urmă, în fioroasa închisoare din Kufstein, unde a murit, pentru mărturisirea credinţei ortodoxe.

Sfântul Sofronie de la Cioara

Cuviosul Mărturisitor Sofronie s-a născut în satul Cioara, din părţile Orăştiei, ca fiu al unei familii preoţeşti. Ucenicia în călugărie şi-a făcut-o în Ţara Românească. Reîntors la Cioara, a întemeiat un schit în mijlocul codrilor, învăţând pe români calea mântuirii.

Pentru râvna lui faţă de Legea ortodoxă, a fost închis în temniţa de la Bobâlna. Eliberat de mulţime, Cuviosul Mărturisitor a plecat în Munţii Apuseni, îndemnând pe credincioşi să ţină credinţa cea adevărată. A fost prins din nou şi închis la Abrud.

Eliberat încă o dată, mergea din loc în loc, ţinând soboare, adică adunări, şi învăţând poporul: „Stricaţi silnica unire cu Roma, învăţa el, cereţi episcop român şi ortodox în Transilvania!”. Iar când a înţeles că şi-a împlinit chemarea, s-a retras la Mânăstirea Argeşului, unde s-a săvârşit cu pace.

Sfântul Oprea Nicolae

Cel de al treilea luptător pentru dreapta credinţă a fost ţăranul Oprea Nicolae, născut în Săliştea Sibiului. Tată de familie, plugar, mirean şi bun creştin, gata de jertfă pentru credinţa străbună, fericitul Oprea a primit, ca pe o mare cinste, sarcina să ducă „la împăratul”, plângerile românilor: „Noi cerem, ziceau ei, în numele poporului, vlădică de legea noastră”.

La început, curajul şi îndrăzneala românilor au fost întâmpinate cu ameninţări şi izgoniri. Cu timpul, ele s-au repetat şi au stârnit prigoană şi multe întemniţări. În cele din urmă, în loc să i se împlinească cererile, fericitul Oprea a fost închis pe viaţă, în vestita temniţă de la Kufstein, şi nu s-a mai întors niciodată, primind cununa nemuritoare a Mucenicilor.

Troparul Sfinţilor Visarion, Sofronie şi Oprea, glasul 1:
Luptătorilor pentru Ortodoxie, ca nişte îngereşti trâmbiţe aţi înviorat în suflete îndrăznirea mărturisirii dreptei credinţe, şi ca nişte înţelepţi propovăduitori, pe popor l-aţi hrănit cu dreaptă şi luminată învăţătură. Mari au fost ostenelile lucrării voastre; mare şi osârdia propovăduirii; mare a fost şi rodul luptei voastre drepte, pururea pomeniţilor ostaşi ai lui Hristos.

Sfântul Ioan din Galeş

Sfântul preot Ioan din Galeş a fost hirotonit în Ţara Românească, în lipsa unui episcop ortodox în Transilvania. S-a numărat printre cei mai îndrăzneţi apărători ai credinţei ortodoxe, în faţa încercărilor autorităţilor habsburgice de a impune unirea cu Biserica papală. În anul 1756 a fost arestat şi dus în lanţuri la Sibiu.

Împărăteasa Maria Tereza a dat ordin să fie dus în închisoarea cetăţii Deva, urmând să fie reţinut acolo până la moarte. Dar, spre sfârşitul anului următor a fost dus sub aspră pază militară la închisoarea de la Graz, în Austria. Un cronicar braşovean – Radu Duma – scria că în anul 1776, câţiva negustori din Braşov l-au cercetat în închisoare, mărturisindu-le că ,,mai bine va muri acolo, decât să-şi lase credinţa strămoşească”.

Mai târziu a fost mutat în închisoarea din Kufstein, unde îşi sfârşiseră viaţa şi alţi doi mărturisitori şi mucenici ai Ortodoxiei transilvane. În anul 1780 un alt întemniţat de aici, sârbul Ghenadie Vasici, a reuşit să trimită o scrisoare împărătesei Ecaterina a II-a şi Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, prin care ruga să se intervină pentru eliberarea lui.

Între altele, scria: „Aici, în fortăreaţă, este şi un preot român din Transilvania, cu numele Ioan, care pătimeşte în robie de 24 de ani pentru credinţa ortodoxă”. Acesta era preotul Ioan din Galeş, cel întemniţat în 1756, deci cu 24 de ani în urmă.

Sfântul Moise Măcinic din Sibiel

Sfântul Moise Măcinic din Sibiel a fost hirotonit la Bucureşti de Mitropolitul Neofit al Ţării Româneşti, prin anul 1746. Ridicându-se împotriva uniaţiei, a fost prins şi întemniţat la Sibiu, unde a pătimit timp de 17 luni. A fost eliberat din închisoare cu condiţia de a nu mai săvârşi cele ale preoţiei, şi a trăi şi a munci ca un simplu ţăran.

În anul 1752 a fost delegat, alături de credinciosul Nicolae Oprea din Sălişte, să plece la Viena pentru a prezenta împărătesei Maria Tereza plângerea credincioşilor din părţile de sud ale Transilvaniei (Făgăraş, Sibiu, Sebeş şi Orăştie), prin care cereau drepturi pentru Biserica Ortodoxă.

Au fost primiţi de împărăteasă, dar, în loc să li se dea un răspuns la plângerea lor, au fost aruncaţi în fioroasa închisoare Kufstein, din Munţii Tirolului. În anii care au urmat, reprezentanţii clerului şi ai credincioşilor ortodocşi din Transilvania au cerut în mai multe rânduri autorităţilor habsburgice să elibereze pe cei doi captivi.

La 24 iulie 1784, Stana, soţia lui Oprea, ruga pe împăratul Iosif al II-lea să-l elibereze după o robie de 32 de ani. Conducerea închisorii raporta că nu se mai ştie nimic despre el. Înseamnă că amândoi şi-au sfârşit zilele în temniţa de la Kufstein, jertfindu-şi viaţa pentru credinţa ortodoxă, câştigând însă cununa muceniciei.

Pentru mărturia lor ortodoxă şi moartea lor martirică, aceşti cinci Mărturisitori din Ardeal sunt cinstiţi ca Sfinţi de către obştea credincioşilor de pretutindeni şi mai cu seamă de cei din mijlocul cărora s-au ridicat.

Troparul Sfinţilor Ioan şi Moise, glasul 1:
Preoţi cu chemare sfântă, Moise şi Ioane, ca nişte ostaşi adevăraţi ai lui Hristos Dumnezeu, cu putere aţi propovăduit dreapta credinţă şi mărturisitori ai Ortodoxiei v-aţi făcut pentru poporul cel credincios. Drept aceea, moarte mucenicească primind, rugaţi pe Hristos Dumnezeu să dăruiască Bisericii Sale pace şi unire, iar sufletelor noastre mare milă.

Sfântul Ilarion cel Mare

Cuviosul Ilarion s-a născut într-un sat din Palestina, aproape de cetatea Gaza. A fost trimis de părinții săi – eleni de neam – să studieze în Alexandria. Acolo, mai presus de înțelepciunea lumească, a deprins-o pe cea duhovnicească pentru că a crezut întru Domnul nostru Iisus Hristos și a primit Botezul creștin.

Auzind de Sfântul Antonie cel Mare, a dorit să-l cunoască și a mers la dânsul în Egipt. A petrecut o vreme cu Sfântul Antonie, a văzut viața lui curată și mulțimea de credincioși care îl căutau, dar a ales să se întoarcă în țara natală pentru a-și căuta liniștea.

A aflat că părinții săi trecuseră la Domnul și a împărţit averea lor rudeniilor și săracilor, nelăsând nimic pentru sine.

Astfel, lăsând cele deşarte, a mers într-un pustiu la şapte stadii de la Maiuma Gazei şi acolo, între mare şi între lac, trăia singur. Erau tâlhari în pustiul acela şi l-a sfătuit cineva dintre cunoscuţi să plece de acolo, să nu cadă în mâinile lor şi să-l ucidă. Dar el nu s-a îngrijit de moartea trupească, vrând să scape de moartea cea sufletească. „Se cuvine” – zicea el – „a fugi de tâlharii cei ce ucid sufletul, iar nu de tâlharii care ucid trupul. De aceştia nu mă tem. Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este scutitorul vieţii mele, de cine mă vei înfricoşa?”

Şi vieţuia în post şi în rugăciuni neîncetate. Hrana lui erau cincizeci de smochine pe zi, după apusul soarelui. Avea doar o haină de păr şi o manta din piele primită de la cuviosul Antonie.

În acel pustiu, sfântul a fost ispitit de diavoli prin gânduri de desfrânare. A avut diverse închipuiri și vise atât ispititoare, cât și înfricoșătoare. Cuviosul le-a biruit pe toate cu post și mai aspru și cu rugăciune multă.

Cuviosul şi-a făcut o chiliuţă mică în chip de mormânt, încât abia îi încăpea trupul în ea şi acolo vieţuia. A fost căutat și de tâlharii din zonă care s-au mirat de credința lui, de faptul că nu avea nimic și nu le era frică de ei. Apoi făgăduind să-şi îndrepte viaţa lor, s-au dus.

Apoi, vestea despre sfânt a ajuns în toată Palestina şi au început a veni la dânsul credincioşii, căutând ajutor și sfaturi. Astfel, cu puterea lui Dumnezeu a făcut mult bine celor ce veneau, între care numeroase minuni, vindecări și exorcizări.

Auzind Cuviosul Antonie de Ilarion şi de toate cele ce le făcea el, se bucura cu duhul şi îi scria adeseori, iar celor ce veneau la dânsul din Siria, pentru tămăduire, le zicea: „Pentru ce vă osteniţi, făcând atât de lungă cale şi venind la mine? Aveţi aproape de voi pe iubitul meu fiu întru Hristos, Ilarion, care a luat de la Dumnezeu darul să tămăduiască toate bolile”.

Prin toată Palestina a început a se face mănăstiri, cu binecuvântarea Sfântului Ilarion, şi toţi monahii veneau la el ca să audă din gura lui cuvânt de învăţătură, iar el pe toţi îi povăţuia la calea mântuirii.

Pe la vârsta de 60 de ani, grija mănăstirilor înființate și a mulțimii ucenicilor împiedica liniştea sfântului Ilarion. Cuviosul plângea, aducându-şi aminte de liniştea sa cea dintâi, când vieţuia numai el singur. Şi văzându-l pe el fraţii întotdeauna aşa de mâhnit şi plângând, îl întrebau, zicându-i: „De ce te mâhneşti aşa şi plângi, părinte?” Iar el le-a răspuns: „Plâng şi mă mâhnesc pentru aceea, că iarăşi m-am întors în lume şi că mi-am luat plata mea, de vreme ce toţi palestinienii şi cetăţile cele dimprejur mă slăvesc pe mine şi voi, aşişderea, mă cinstiţi ca pe un stăpân şi tuturor celor din mănăstire, eu stăpân mă numesc”. Auzind acestea fraţii, au cunoscut că în taină voieşte să plece de la dânşii şi-l păzeau cu grijă ca să nu-l lase; iar stareţul s-a mâhnit astfel doi ani.

Apoi Sfântul Ilarion a plecat de acolo împreună cu câțiva ucenicii mai apropiați în cetatea Vetilia, iar mai apoi în Pelusia. A călătorit prin diverse locuri, ajungând în final în muntele unde viețuise Sfântul Antonie cel Mare. După moartea Sfântului Antonie, era secetă și foamete mare în acele locuri.

Iar Sfântul Ilarion, văzând primejdia poporului care era chinuit de foame şi de sete, şi-a ridicat ochii şi mâinile spre cer şi s-a rugat cu lacrimi. Îndată s-a pogorât o ploaie mare şi a adăpat tot pământul din destul. Din acel ceas au început popoarele a veni la dânsul, aducând pe neputincioşii lor. Văzând sfântul cum lumea îl supără şi aici şi nu-l lasă să se liniştească, a început din nou să călătorească, ajungând la un moment dat în Sicilia, iar mai apoi în Cipru. Acolo, în apropiere de cetatea Pafos și-a petrecut finalul vieții, trecând la cele veșnice la vârsta de optzeci de ani.

Troparul Sfântului Ilarion cel Mare, glasul 8:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ilarion, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Comentarii Facebook


Știri recente