Unitatea de credinţă şi de neam se întărește prin lumina şi rugăciunile sfinţilor

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei și a Sfântului Gheorghe Pelerinul, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, 25 martie 2018:


„Căci am auzit despre credinţa voastră în Hristos Iisus
şi despre dragostea ce aveți către toţi sfinţii” (Coloseni 1, 4)

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința de lucru din 5 – 6 octombrie 2017, a aprobat canonizarea ca sfânt a mitropolitului Iosif Naniescu al Moldovei şi Sucevei (1875-1902), ierarh cu viaţă sfântă şi cultură teologică, evlavios şi milostiv, dascăl înțelept şi părinte duhovnicesc, ctitor de catedrală şi păstor neobosit al poporului credincios.

În aceeași ședință de lucru a fost aprobată şi canonizarea credinciosului mirean, închinător la locurile sfinte, Gheorghe Pelerinul (1864-1916), pildă de iubire jertfelnică, înfrânare, smerenie și povățuire duhovnicească.

Astăzi, prin voia lui Dumnezeu, binecuvântarea şi bucuria pe care ni le aduce sărbătoarea Bunei Vestiri sunt sporite de binecuvântarea şi bucuria proclamării canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, precum şi a Sfântului Gheorghe Pelerinul, ca sfinţi mijlocitori şi ocrotitori ai poporului român în faţa tronului Preasfintei Treimi.

Este semnificativ faptul că Sfântul Iosif cel Milostiv s-a născut în Basarabia (satul Răzălăi), în urmă cu două sute de ani (1818), a viețuit la Iaşi, la Buzău, la Bucureşti, la Argeș şi apoi din nou la Iaşi, iar Sfântul Gheorghe Pelerinul s-a născut în Transilvania (satul Şugag), în anul 1864 şi a viețuit în Moldova, la Piatra Neamț, până la trecerea sa la Domnul, în anul 1916.

Aceşti doi sfinţi arată în mod simbolic comuniunea spirituală a românilor viețuind în provincii diferite, dar uniți prin aceeași credinţă şi aceeaşi iubire de neam.

Priviți împreună, acești doi fii credincioşi ai pământului românesc şi sfinţi ai Bisericii noastre ne arată lumina Evangheliei lui Hristos care a rodit în poporul român dreptcredincios aceste raze şi chipuri de lumină, după cum ne învaţă Mântuitorul Iisus Hristos, când spunea că „drepții vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor” (Matei 13, 43, cf. Daniel 12, 3). Ei au sfințit timpul şi comuniunea între generații, pentru că în ei „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este Acelaşi” (Evrei 13, 8).

Cei doi sfinți se adaugă acum celor peste 100 de sfinţi străromâni şi români din calendarul Bisericii Ortodoxe Române, astfel încât nu există nicio lună în calendarul Bisericii noastre în care să nu fie pomenit cel puțin un sfânt român.

Prin sfinţii români, canonizaţi în diferite etape (1950-1955, 1992, 2005, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2016, 2017) poporul nostru cunoaște şi se bucură că are mai mulţi mijlocitori sau rugători pentru el în faţa Preasfintei Treimi, sfinţi care-l ajută să-şi păstreze credinţa ortodoxă necesară pentru a dobândi mântuirea şi să o transmită generațiilor tinere, să cultive sfinţenia vieţii şi faptele iubirii milostive.

Cuvântul sfinţenie şi adjectivul sfânt, precum şi verbul a sfinți sunt limbajul cel mai specific şi mai popular al Bisericii Ortodoxe. Într-un sens general, Biserica dreptmăritoare este Sfântă şi Sfințitoare, ea fiind trupul tainic al lui Hristos Cel Unul Sfânt care cheamă la sfințire: suflet şi trup, oameni şi activităţi; casă şi natură, timp şi veşnicie.

Cu toate acestea, când întrebăm ce este sfinţenia în sine, răspunsul nu este ușor de găsit. Sfinţenia este lăudată, cântată, dorită, uneori percepută existenţial, însă definirea ei conceptuală rămâne totuşi o dificultate, pentru că ea poate fi descrisă doar în manifestările ei, în rodirile ei, însă nu poate fi definită în esenţa ei.

Sfinţenia se manifestă în lumea aceasta, în creația lui Dumnezeu, dar nu izvorăşte din lumea aceasta, deoarece sfinţenia este Însuși Dumnezeu Cel Sfânt, prezent şi lucrător în lume, dar fiind în acelaşi timp mai presus de lume. De aceea, tot ce apare sfânt sau sfinţenie în lumea creată își are izvorul unic în Dumnezeu-Creatorul, singur sfânt în Sine şi prin Sine.

Sfânta Scriptură ne spune că „minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui” (Psalm 67, 36). Aceasta înseamnă în primul rând că Dumnezeu – Unicul izvor al sfințeniei – împărtășește sfinţenia Sa oamenilor pe măsură ce oamenii îl caută pe Dumnezeu şi împlinesc voia Lui în viaţa lor.

De aceea, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă zicând: „Căutați pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14). Biserica lui Hristos Cel răstignit şi înviat, întemeiată de El prin lucrarea Sa mântuitoare şi constituită ca instituție sau comunitate divino-umană prin pogorârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii, este în acelaşi timp experienţa căutării sfinţeniei şi a primirii sfinţeniei de către oameni.

Ca urmare, scopul principal al Bisericii este realizarea comuniunii sfinţilor din toate veacurile şi din toate locurile în Împărăţia cerurilor, care este „dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (cf. Romani 14, 17).

Sfinții sunt prietenii cei mai apropiați ai lui Dumnezeu şi cei mai rugători dintre oameni. Sfântul este purtătorul iubirii smerite a lui Hristos pentru lume şi sălaşul locuirii Sfântului Duh, Care cu suspine negrăite doreşte ca orice om credincios să crească duhovniceşte spre asemănarea cu Dumnezeu (cf. Romani 8, 26-30).

Biserica Ortodoxă cinsteşte pe sfinţi întrucât recunoaşte în ei prezenţa „harului Domnului Iisus Hristos şi împărtăşirea Sfântului Duh, şi iubirea lui Dumnezeu-Tatăl” (cf. 2 Corinteni 13, 13). Cinstirea sfinţilor nu este, aşadar, o ştirbire sau o diminuare a cinstirii lui Dumnezeu ci, dimpotrivă, este o preamărire a iubirii Sale milostive pentru oameni şi a lucrării Lui de înălţare a omului spre frumuseţea şi slava veşnică a Preasfintei Treimi.

În raport cu lumea, Dumnezeu nu este minunat trăind într-o singurătate sau într-o izolare veşnică, ci este minunat întru sfinţii Săi, adică în comuniunea celor care se împărtășesc şi se bucură de iubirea şi de slava Sa. De aceea, Biserica dreptmăritoare cultivă cinstirea sfinţilor, ca lucrare a harului lui Dumnezeu în oameni, pentru a-i sfinţi.

Întrucât omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu Cel veşnic şi sfânt, şi chemat la asemănare cu El (cf. Facere 1, 26-27), sfinţenia este viaţa adevărată a omului, sau împlinirea umanului. În acest înţeles, noi toţi suntem chemați la viețuire sfântă, după cuvântul Domnului Iisus Hristos, Care ne îndeamnă: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este” (Matei 5, 48).

Toţi oamenii sunt chemați să devină sfinţi, însă devin sfinţi numai cei care răspund chemării lui Dumnezeu şi cultivă comuniunea lor cu El, Cel Unul Sfânt.

Biserica Ortodoxă cinsteşte pe sfinţi ca fiind icoane ale lucrării Duhului Sfânt în oameni, dar şi dascălii cei mai siguri şi prietenii cei mai apropiați ai oamenilor, pentru că sunt prietenii cei mai apropiați ai lui Dumnezeu.

Astăzi, în fața fenomenului de secularizare, sfinții ne învață că dacă uităm pe Dumnezeu, vom uita repede şi valoarea eternă şi unică a fiecărui om, deoarece  scopul sfânt al vieții omului pe pământ este căutarea vieții veșnice din Împărăția cerurilor (cf. Matei 6, 33).

În faţa tentației de a aduna averi materiale, sfinţii ne învaţă să practicăm milostenia, adică să descoperim forța spirituală de a fi darnici şi milostivi ca şi Dumnezeu Cel milostiv (cf. Luca 6, 36).

În faţa tentației de a ne afirma prin iubire egoistă de stăpânire asupra altora, sfinţii ne învaţă să aflăm iubirea smerită a lui Hristos pentru toţi oamenii.

Sfinții ne învață permanent şi stăruitor să descoperim, prin rugăciune, bucuria comuniunii în Biserica lui Hristos, ca arvună a bucuriei din Împărăția cerurilor (cf. Romani 14, 17).

Întrucât în sfinţi transpare viaţa şi sfinţenia lui Dumnezeu Cel Viu şi Sfânt, prezent în lume, viaţa sfinţilor este icoană a vieţii creștine. De aceea, s-a spus în Biserica primelor veacuri că: „Sfinţii sunt (cu adevărat) vii. Iar vii sunt sfinţii”[1].

Întrucât „fără sfinţenie nimeni nu va vedea pe Dumnezeu” (cf. Evrei 12, 14), nici fără sfinţi nimeni nu va înțelege deplin ce este Biserica, nici care este rostul ei în lume ca anticameră sau arvună a Împărăţiei cerurilor, adevăr trăit profund mai ales prin împărtăşirea cu Sfintele Taine ale Bisericii.

Să ne rugăm sfinţilor moldoveni recent canonizaţi, Mitropolitul Iosif cel Milostiv şi Gheorghe Pelerinul, tuturor sfinţilor neamului românesc şi tuturor sfinţilor Bisericii Ortodoxe Universale, să ne lumineze mintea, să ne încălzească inima şi să ne întărească voința pentru a iubi mai mult pe Hristos şi Biserica Sa, în lumina, pacea şi bucuria Preasfintei Treimi.

Mulțumim distinșilor ierarhi care au răspuns invitației de a fi prezenți astăzi aici, spre a cinsti pe sfinţii nou canonizaţi şi a cultiva comuniunea euharistică în Iisus Hristos.

Mulțumim cuvioșilor părinți şi cuvioaselor maici de la mănăstiri, care astăzi au venit la Iaşi, în capitala Moldovei, ca să arate bucuria lor pentru proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei şi a Sfântului Gheorghe Pelerinul.

Mulţumim preoţilor de la parohii prezenţi aici ca semn de iubire faţă de Hristos şi de sfinţii Lui, în ascultare faţă de Biserică şi păstorind pe credincioşi pe calea mântuirii.

Mulţumim Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, colaboratorilor de la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, precum şi tuturor părinţilor de la Catedrala mitropolitană din Iaşi, profesorilor de la Facultatea de Teologie Dumitru Stăniloae din Iaşi, şi tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui mare eveniment al proclamării canonizării Sfinţilor Iosif cel Milostiv şi Gheorghe Pelerinul.

Mulţumim autorităților prezente aici şi dumneavoastră, iubiți credincioşi şi credincioase, care v-aţi rugat împreună cu noi.

Să ne bucurăm pururea de binecuvântarea lui Dumnezeu, de ajutorul şi comuniunea sfinţilor, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea oamenilor. Amin!

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: Doxologia


Notă:

[1] Olivier CLÉMENT, „Sources. Les mystiques chrétiens des origines”, Ed. Stock, Paris, 1982, p. 238.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente