Trei noi duhovnici în Arhiepiscopia Craiovei

Trei preoţi din Arhiepiscopia Craiovei au primit darul duhovniciei vineri, 15 aprilie 2016. Este vorba de preotul Daniele Hugo Ianăşi de la Parohia Glogova, Protoieria Târgu Jiu Nord, preotul Marian Bogoslav, Parohia Brabova, judeţul Dolj şi preot Marian Dorel Lăutaru, Parohia Plopşor, judeţul Dolj, ambele parohii din Protoieria Craiova Nord, după cum ne-a precizat Preot Gheorghe Cioiu.

Slujba de hirotesie întru duhovnic a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, la Paraclisul mitropolitan Toţi Sfinţii din incinta Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei.

În cuvântul adresat proaspeţilor duhovnici, Mitropolitul Olteniei i-a îndemnat pe cei trei slujitori ai Altarului să fie cu adevărat părinţi duhovniceşti pentru credincioşii încredinţaţi spre păstorire.

„Duhovnicia este un dar pe care ni l-a încredinţat Dumnezeu spre a păstori turma dreptcredincioşilor spre Împărăţia cea veşnică a cerurilor, iar duhovnicul este ales de Dumnezeu spre a curăţa, spre a dezlega păcatele oamenilor. Pentru aceasta e nevoie e nevoie ca în primul rând el însuşi să fie spovedit, să aibă duhovnic, pentru a putea fi cu adevărat de folos celor care au nevoie de limpezire sufletească, de împăcarea cu Dumnezeu. Trebuie să-i conştientizăm pe credincioşi că, având în faţă Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului, este necesar să ajungem la acest vârf al vieţuirii creştine numai trecând prin Sfânta Taină a Spovedaniei şi Sfânta Taină a Împărtăşaniei cu sângele şi trupul Domnului. Avem nevoie ca toţi, în comuniune, să primim lumina sfântă a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, care nu se poate sălăşlui decât într-un suflet pregătit să primească această lucrare a Duhului Sfânt”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

La final, fiecare preot a primit câte o diplomă ce atestă hirotesia întru duhovnic, un molitfelnic şi o sfântă cruce.

Comentarii Facebook


Știri recente