Bucureşti | Examen de admitere la Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul”

STOUB3

La Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București a început astăzi examenul de admitere.

După vizita medicală, candidaţilor le-au fost testate aptitudinile muzicale. Cele două probe sunt eliminatorii, informează Șchiopu Robert Ionuț, pedagog în cadrul seminarului bucureștean.

Cei declaraţi admişi vor participa la proba scrisă de cunoştinţe religioase care se va desfăşura vineri, 26 mai 2017.


Seminarul Teologic din București a fost înființat de Mitropolitul Primat Nifon, în anul 1872. După anul 1948 seminarul a fost desființat și transformat în școală de cântăreți (Şcoala Medie Tehnică de Cântăreţi Bisericeşti) structurată pe doi ani de studii.

În primii ani de existenţă, „Şcoala Medie Tehnică de Cântăreţi Bisericeşti” – devenită apoi „Seminarul Teologic”, a funcţionat în clădirile Mănăstirii Radu Vodă, după aceea la Mănăstirea Plumbuita de la marginea Bucureştilor, iar între 1952 şi 1957 la Curtea de Argeş, în perimetrul Mănăstirii lui Neagoe Basarab.

În clădirile de la Radu Vodă, sechestrate de Stat, a funcţionat o şcoală politică de partid, apoi Liceul „Ion Creangă”. În toamna anului 1957, Seminarul Teologic de la Curtea de Argeş a fost adus din nou în Bucureşti şi adăpostit în clădirea Institutului Teologic. Acolo avea să funcţioneze împreună până la anul 1971, când Seminarul Teologic a fost aşezat din nou în fostul Internat Teologic, ale cărui clădiri fuseseră renovate de vrednicul de pomenire patriarh Justinian.

Începând cu anul şcolar 1998-1999 a fost luată hotărârea construirii unei noi clădiri care să asigure un spaţiu de învăţământ optim şi să corespundă necesităţilor specifice unui Seminar Teologic.

În anul şcolar 2004-2005 a fost dat în folosinţă parterul noii clădiri a Seminarului Teologic. În luna ianuarie a anului 2006 a fost inaugurat şi demisolul cu un număr de 7 săli de curs şi un cabinet de informatică.

Apoi, în 25 ianuarie 2008 a fost dat în folosinţă şi etajul 1 al noii clădiri a Seminarului Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București.

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente