Sfinţirea bisericii „Pogorârea Sfântului Duh”, jud. Hunedoara

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit duminică, 24 iulie 2016, în biserica „Pogorârea Sfântului Duh” a filiei Plop din cadrul parohiei Ruda, protopopiatul Deva, județul Hunedoara, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Înconjurat de către un sobor de preoți și diaconi, Preasfințitul Părinte Gurie a oficiat slujba de târnosire a bisericii din localitatea Plop, urmată apoi de Sfânta Liturghie.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Ierarhul le-a vorbit credincioșilor prezenți despre minunata lucrare a Bisericii lui Hristos în viețile oamenilor, atunci când oamenii devin conlucrători cu harul divin și coslujitori cu preoții Bisericii, în fiecare activitate pe care comunitatea o realizează spre slava lui Dumnezeu. De asemenea, Preasfinția Sa, făcând referire la pericopa evanghelică citită în această a V-a duminică de după Rusalii, i-a îndemnat pe credincioși să fie cu luare aminte și cu trezvie duhovnicească la fiecare moment al vieții lor, astfel încât lumina lui Hristos coborâtă în inimile noastre să acopere și să copleșească orice fel de neputință omenească, căci cel care Îl dobândește pe Hristos își regăsește chemarea sa primordială de a deveni fiu al lui Dumnezeu după har și locuitor al Raiului duhovnicesc.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Gurie l-a hirotesit sachelar pe pr. Simion Turcu, parohul comunității Ruda, felicitându-l astfel pentru bogata activitate pastoral-misionară întreprinsă în cuprinsul parohiei pe care o păstorește.

După Sfânta Liturghie, la recomandarea precurnicului părinte paroh Simion Turcu, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a înmânat mai multe gramate de mulțumire celor care au fost implicați în mod activ în realizarea proiectului de înfrumusețare și restaurare a bisericii comunității din localitatea Plop.11-16-sf_evanghelist_matei

 

Comentarii Facebook


Știri recente