Sfinţii Putneni – rugători smeriți şi luptători curajoși pentru credinţă şi neam

Mănăstirea Putna - Canonizarea sfinţilor putneni 2017 (8)

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit la Mănăstirea Putna, în ziua de duminică, 14 mai 2017, cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, şi a Sfinţilor Cuvioși Sila, Paisie şi Natan de la Mănăstirea Sihăstria Putnei:

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 6 – 7 iunie 2016, a aprobat canonizarea ca sfânt a mitropolitului Iacob Putneanul al Moldovei, ierarh cu viaţă curată şi sfântă, apărător al dreptei credinţe, evlavios şi înţelept, bun dascăl şi părinte duhovnicesc, mare ctitor şi păstor neobosit al obștii creștine, foarte atent la problemele sociale şi economice din timpul său. În aceeași ședință de lucru a fost aprobată canonizarea ca sfinţi şi a trei dintre ucenicii mitropolitului Iacob Putneanul al Moldovei, şi anume Cuvioşii Părinţi de la Mănăstirea Sihăstria Putnei: Sila, Paisie şi Natan, monahi nevoitori, statornici în dreapta credință şi în viața sihăstrească, fiind pilde de rugăciune fierbinte, de smerenie, de înfrânare, de milostivire şi de înțeleaptă povățuire duhovnicească.

Mitropolitul Iacob Putneanul s-a născut la data de 20 ianuarie 1719 într-o familie dreptcredincioasă din Bucovina. A fost crescut în duhul adevăratei evlavii, iar la vârsta de numai 12 ani a intrat în viaţa monahală. S-a format duhovniceşte în obştea Mănăstirii Putna și a Sihăstriei Putnei, fiind ucenic al mitropolitului Antonie al Moldovei (1730-1740). Pentru „înţelepciunea de bătrân” şi viaţă sa aleasă, a fost hirotonit preot la vârsta de 17 ani, apoi a fost ales egumen al Mănăstirii Putna la vârsta de 25 de ani. În anul 1745 a fost ales episcop de Rădăuţi, unde a tipărit un Liturghier slavo-român și a înfiinţat o şcoală pentru învăţarea limbilor slavonă, greacă și română. După doar cinci ani, în 1750, a fost ales în scaunul de mitropolit al Moldovei, la Iași. Între 1750 şi 1760 a desfășurat, ca mitropolit, o intensă activitate pastorală şi socială, promovând tiparul românesc şi veghind la traducerea de cărți folositoare de suflet. A înfiinţat o tipografie, unde în 10 ani a tipărit 15 cărţi de slujbă şi învăţătură în limba română, de mare folos în bisericile şi mănăstirile din toate ținuturile locuite de români.

Pentru românii din Transilvania, amenințați să renunţe la credința lor strămoșească, Mitropolitul Moldovei a tipărit cărți spre apărarea dreptei credințe, a hirotonit preoți și a trimis antimise în parohiile din Maramureș și ținutul Clujului unde nu era episcop.

Îndurerat pentru neştiinţa de carte a păstoriţii săi, deoarece, după cum spunea, „din creşterea copiilor, ca dintr-o rădăcină bună sau rea, toată viaţa curge”, a înfiinţat şcoli și a tipărit cărţi de învăţătură și de slujbă, dând la lumină primul Abecedar românesc (Bucvar) din Moldova și a înfiinţat, pentru copiii satului Putna, prima şcoală elementară rurală din Moldova. A dispus traducerea Vieţilor sfinţilor, reuşind traducerea primelor 6 din cele 12 volume.

Pe lângă purtarea de grijă faţă de Mănăstirea Putna şi aşezămintele ei, mitropolitul Iacob Putneanul a ajutat şi alte mănăstiri şi biserici: Mănăstirea Doljeşti, biserica Sfântul Dumitru din Suceava, Catedrala episcopală din Suceava şi Catedrala mitropolitană din Iaşi, Mănăstirea şi spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, precum și alte lăcaşuri sfinte.

În vremea domniilor fanariote, a intervenit, împreună cu ceilalţi ierarhi ai ţării, pentru eliminarea unor forme de asuprire socială (desființarea veciniei în 1749) și a unor biruri împovărătoare (desființarea vădrăritului în 1756), dar mai ales a văcăritului (în 1757), legând cu blestem pe domnii ţării să nu revină asupra acestora.

Ca un făcător de pace și ocrotitor al poporului, mitropolitul Iacob Putneanul a cerut hanului tătarilor, în anul 1758, să înceteze prădarea Moldovei, iar în anul următor a potolit o răscoală a poporului, solicitând domnitorului să îndeplinească unele cerințe ale mulțimii, pentru pacificarea țării. A mustrat adesea pe unii conducători nedrepți ai vremii sale, din pricina cărora, în cele din urmă, a hotărât să renunţe la scaunul mitropolitan, în anul 1760, refuzând să accepte impunerea din nou a dărilor împovărătoare pentru popor.

Locuind ultima parte a vieţii la Mănăstirea Putna, Sfântul Iacob Putneanul a continuat actele de ctitorire începute în perioada cât a fost mitropolit în scaun, devenind astfel al doilea mare ctitor al Putnei, întărind-o duhovnicește şi material. Astfel, mănăstirea a devenit unul dintre stâlpii Ortodoxiei românești în vremurile grele care aveau să vină odată cu ocuparea Bucovinei de către armatele Imperiului Habsburgic, în anul 1774 şi recunoașterea acestei stări de fapt de către Imperiul Otoman şi Imperiul Țarist în anul 1775.

Retragerea la Mănăstirea Putna i-a fost prilej mitropolitului Iacob Putneanul de adâncire în rugăciunea curăţitoare şi luminătoare de suflet. În acest sens, el spunea că „dumnezeiasca rugăciune, aducând lumina lui Hristos în sufletele noastre şi risipind dintru dânsul negura ce-l vatămă pe el, îl face mai apoi cu mult mai luminat decât soarele, căci aievea ştiut este că cel ce vorbeşte cu Dumnezeu este mai sus de moarte şi de stricăciune”.

Simțindu-și sfârșitul aproape, după Sfintele Paşti din anul 1778, a mers la Schitul Sihăstria Putnei şi a primit tunderea în marea schimă prin mâna duhovnicului său, Sfântul Cuvios Natan, luând numele de Eftimie. După patru zile, în 15 mai 1778, a trecut cu pace la Hristos Domnul. A fost înmormântat în pridvorul bisericii mari a Mănăstirii Putna, fiind nou ctitor al ei.

Purtându-şi cu hărnicie şi cu vrednicie crucea slujirii arhiereşti, iar cu blândeţe şi smerenie crucea de a fi prigonit pentru dreptate, jertfindu-se pe sine pentru poporul încredințat lui spre păstorire, Sfântul Iacob Putneanul şi-a închinat întreaga viaţă slujirii Bisericii, luminării poporului, prin școală şi tipar, apărării celor nedreptăţiţi şi povățuirii sufletelor spre mântuire, rămânând în amintirea poporului credincios drept „păstorul celor săraci şi smeriți, care a dus o viaţă de Sfânt”.

Cuvioșii Sila, Paisie și Natan s-au nevoit în veacul al 18-lea în Schitul Sihăstria Putnei, loc de aspră nevoință sau asceză și de liniște în care se retrăgeau monahii iubitori de mai multă rugăciune și nevoință duhovnicească.

Cuviosul Sila s-a născut în anul 1697, în ținutul Botoșanilor, din părinți ortodocși, Ion și Ioana. A intrat ca frate începător la Schitul Orășeni (com. Cristești, jud. Botoșani), fiind foarte tânăr, de unde, în anul 1714, la vârsta de 17 ani, a mers la Schitul Sihăstria Putnei, unde a fost primit și apoi călugărit de starețul Teodosie. După trecerea acestuia la cele veșnice, starețul Dosoftei, noul părinte duhovnicesc al schitului, a rânduit să fie hirotonit diacon și preot, iar la scurt timp să fie tuns în schima mare. Ca ucenic și ajutor al starețului Dosoftei, ieroschimonahul Sila a purtat grijă timp de peste 30 de ani de toate cele necesare obștii, ostenindu-se, în același timp, la slujbele bisericii și la împlinirea pravilei de chilie. În toamna anului 1753, după ce a trecut la Domnul starețul Dosoftei, Cuviosul Sila a fost numit stareț de către mitropolitul Iacob Putneanul al Moldovei. Ca părinte duhovnicesc al obștii, a înnoit viața duhovnicească a Schitului Sihăstria Putnei, iar ca bun chivernisitor, cu binecuvântarea mitropolitului Iacob Putneanul, a zidit o biserică nouă de piatră, cu hramul Buna-Vestire, pe care a împodobit-o cu toate cele necesare, precum și o nouă trapeză și chilii. Ajuns cunoscut duhovnic și povățuitor de suflete, Cuviosul Sila a fost prețuit atât de credincioșii simpli, cât și de domnitorii Moldovei – Constantin Cehan Racoviță și Grigorie Calimachi –, precum și de înalți dregători, arhierei şi egumeni, pe toți povățuindu-i cu înțelepciune pe calea mântuirii. Sub îndrumarea sfântului stareț Sila, monahii din Schitul Sihăstria Putnei se ocupau de caligrafierea manuscriselor ce cuprindeau sfinte slujbe și importante scrieri ale Sfinților Părinți. Cuviosul Sila și-a petrecut ultimii ani de viață în multe lipsuri și încercări, ca urmare a ocupării Bucovinei de către armatele Imperiului Habsburgic, în anul 1774, și a restricţiilor impuse de noua stăpânire. Schitul Sihăstria Putnei nu avea cele necesare hranei monahilor și era nevoit să împrumute bani și alimente. Cunoscându-și apropiatul sfârșit pământesc, Cuviosul Sila a pus stareţ al Schitului Sihăstriei Putnei pe Cuviosul Natan (în 1781), apoi și-a cerut iertare de la toți. La 23 aprilie 1783, după ce se nevoise aproape 70 de ani la Schitul Sihăstria Putnei, Cuviosul ieroschimonah Sila și-a dat cu pace sufletul în mâinile Domnului, pe Care L-a iubit și slujit întreaga sa viață.

Cuviosul Paisie s-a născut în anul 1701 și a intrat de tânăr în viața monahală. Pentru vrednicia sa a fost hirotonit diacon, apoi preot, și a ajuns egumen la Mănăstirea Sfântul Ilie de lângă Suceava, de unde a trecut apoi la Mănăstirea șca. După o vreme a venit la Schitul Sihăstria Putnei, viețuind întru adâncă smerenie.  El nu a fost niciodată stareț al Schitului Sihăstria Putnei, dar era un rugător fierbinte, sprijinind în credința ortodoxă pe mulţi, mai ales în vremea stăpânirii străine. De asemenea, el primise de la Dumnezeu darul înainte-vederii, care, adăugându-se altor virtuți ale sale, l-a făcut să fie cinstit de către toți ca un mare părinte duhovnicesc. Împreună cu stareții Sila și Natan, Cuviosul Paisie a fost martor al greutăților din anii de stăpânire străină, dar s-a dovedit un nevoitor plin de râvnă. A trecut cu pace la cele veșnice în data de 16 decembrie 1784.

Cuviosul Natan s-a născut în anul 1717, fiind originar din Pașcani. A fost mai întâi viețuitor și eclesiarh la Mănăstirea Putna, unde a fost hirotonit diacon, apoi preot. Dornic de mai multă rugăciune și liniște, s-a retras la Schitul Sihăstria Putnei, unde a primit schima mare cu numele Natan. Cuviosul Natan a fost un duhovnic foarte înţelept, fiindu-i părinte duhovnicesc și marelui mitropolit Iacob Putneanul. Totodată, viețuitorii din sihăstrie, împreună-nevoitori cu el, dar și credincioșii închinători îl cinsteau ca pe un adevărat părinte și păstrător al bunelor rânduieli ortodoxe. De asemenea, el a lucrat mult la caligrafierea de manuscrise și la alcătuirea pomelnicelor ctitoricești. În anul 1781 a fost rânduit stareț al Schitului Sihăstria Putnei de către Cuviosul Sila, înainte cu aproape doi ani de trecerea acestuia la cele veșnice. Deși înaintat în vârstă, ieroschimonahul Natan a continuat cu multă râvnă și jertfelnicie lucrarea duhovnicească a înaintașului său, Cuviosul Sila, călăuzind obștea încredințată lui spre păstorire timp de trei ani și jumătate, deși lipsurile și greutățile erau tot mai mari din pricina ocupației străine. La capătul unei vieți închinate lui Dumnezeu, în sărăcie materială, dar curăție spirituală, după ce a purtat cu multă răbdare și necontenită rugăciune povara grea a bolilor, Cuviosul ieroschimonah Natan s-a mutat la Domnul, a doua zi după sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Hristos, în data de 26 decembrie 1784.

La scurt timp după trecerea la cele veșnice a celor trei Sfinți Cuvioşi ieroschimonahi Sila, Paisie şi Natan, Schitul Sihăstria Putnei a rămas pustiu din pricina vitregiei vremurilor. După mai bine de 200 de ani, la începutul Postului Mare din anul 1990, un monah putnean, retras pe locul fostului Schit Sihăstria Putnei, a văzut o lumină cerească deasupra pronaosului vechii biserici ruinate, lumină care a înconjurat biserica, apoi s-a făcut nevăzută. La puțin timp după aceasta, în ziua de 24 aprilie 1990, când s-a început refacerea Schitului Sihăstria Putnei, în pronaosul vechii biserici au fost descoperite mormintele celor trei Cuvioși: Sila, Paisie și Natan, în care se aflau osemintele lor, galbene ca ceara și răspândind bună-mireasmă. În anii următori s-au săvârşit numeroase vindecări minunate la racla cu moaștele Cuvioșilor.

Așadar, astăzi, cinstim în mod solemn pe Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, împreună cu ucenicii săi, Cuvioșii Sila, Paisie și Natan. Pomenirea Sfântului Iacob Putneanul se va săvârşi în fiecare an, în ziua de 15 mai, data când a trecut la cele veșnice, iar pomenirea Cuvioșilor Sila, Paisie și Natan, ucenicii săi, se săvârşeşte în ziua următoare, 16 mai, pentru a fi cinstiți îndată după părintele lor duhovnicesc.

Cei patru sfinţi putneni, a căror canonizare a fost proclamată solemn în această zi binecuvântată de Dumnezeu, 14 mai 2017, se adaugă celor peste o sută de sfinţi străromâni şi români din calendarul Bisericii Ortodoxe Române, astfel încât nu există nicio lună în calendarul Bisericii noastre în care să nu fie pomenit cel puțin un sfânt român. Prin numeroşii sfinţi români, canonizaţi în diferite etape (1950-1955, 1992, 2005, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011 şi 2016), poporul român înţelege şi se bucură că are mulţi mijlocitori sau rugători pentru el în faţa Preasfintei Treimi, care-l ajută să-şi păstreze credinţa creştină ortodoxă, ca fiind temelia mântuirii sale, să o transmită generațiilor tinere, să cultive sfinţenia vieţii şi faptele iubirii milostive. De aceea, ca români, trebuie să mulțumim lui Dumnezeu totdeauna pentru darurile Duhului Sfânt revărsate în sfinții din poporul român, daruri pe care, însă, ei le-au cultivat prin credință, nevoință şi suferinţă, prin rugăciune și fapte ale iubirii smerite şi milostive.

Sfinţii rugători din ceruri, din toate timpurile şi locurile, dar mai ales sfinţii din neamul nostru, ne-au ajutat să trecem prin marea şi dureroasa încercare de fidelitate sau credincioşie faţă de Hristos, şi anume prigoana regimului comunist. Însă, după multe suferinţe şi umiliri, cu ajutorul Preasfintei Treimi, al Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor, majoritatea poporului român a rămas credincioasă lui Hristos. Când, în anul 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la iniţiativa, cu stăruinţa şi înțelepciunea vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, a canonizat mai mulţi sfinţi (proclamaţi solemn în 1955), atunci, de fapt, se pregătea tainic poporul român pentru o luptă duhovnicească dureroasă, lupta din anii grei ai persecuţiei comuniste împotriva credinţei în Dumnezeu. În acele vremuri ostile Bisericii şi religiei în general foarte mulţi ortodocşi români au mărturisit credința lor în Hristos Cel răstignit şi înviat cu prețul pierderii libertății, sau chiar a vieţii lor. Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 ca fiind și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. În rândurile acestor mărturisitori şi apărători ai credinţei din timpul regimului comunist, alături de Patriarhul Justinian, se aflau numeroși ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini, dar mai ales cei peste 1.800 de preoți ortodocși români care au fost arestați și anchetați, judecaţi formal şi aruncați în închisori, trimiși să lucreze la canalul Dunăre – Marea Neagră, unde mulţi dintre ei au pătimit mult şi au murit în condiţii de mare suferinţă.

Mulţimea mărturisitorilor şi a martirilor credinţei din timpul regimului comunist ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare a fost suferinţa lor pentru a păstra dreapta credinţă vie şi demnitatea poporului român creştin, în vreme de teroare şi prigoană.

După anul 1990, vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist, ucenic al Patriarhului Justinian, s-a gândit că avem nevoie în continuare să pomenim pe cei care sunt cinstiţi de Dumnezeu cu darul sfințeniei mântuitoare şi luminătoare. Astfel, în anul 1992 au fost trecuți în calendarul Bisericii Ortodoxe Române mai mulţi sfinţi din toată ţara, dar mai ales de aici, din Moldova, ca de pildă: Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ, Sfântul Cuvios Ioan de la Neamţ – Hozevitul, Sfânta Teodora de la Sihla, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi şi Sfântul Cuvios Daniil Sihastru, duhovnicul marelui Voievod Ştefan cel Mare. Au urmat apoi alte canonizări de sfinţi români, încât, în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei avem ca sfinţi noi trecuţi în calendar, din anul 1992 până în prezent, 22 de sfinţi, dintre care 18 canonizaţi înainte de anul 2016, la care se adaugă acum cei patru sfinţi putneni canonizaţi în 6-7 iunie 2016 şi proclamţi azi, 14 mai 2017, la Sfânta Mănăstire Putna.

Însă această canonizare de noi sfinţi în aceste vremuri nu este întâmplătoare, deoarece există în timpul de faţă noi încercări privind păstrarea credinței ortodoxe şi a unității Bisericii. Mai precis, astăzi avem mare nevoie de rugăciunile sfinților, deoarece ne aflăm într-un război spiritual nevăzut care se numește secularizare, adică organizarea vieţii omului şi a societăţii ca şi când Dumnezeu nu ar exista. Timpul acesta de secularizare ca sărăcire şi uscăciune sufletească sau lipsă de iubire smerită şi milostivă ne determină să cerem ajutorul mai multor sfinţi rugători pentru noi. De ce? Pentru că lupta cu duhurile rele care caută să-l îndepărteze pe om de Hristos nu se poate duce numai prin voinţă individuală sau printr-o încredere exclusivă a omului în propriile forţe, ci totdeauna biruința duhovnicească se dobândește în primul rând cu  ajutorul Duhului Sfânt şi al sfinților lui Dumnezeu, învățători şi rugători pentru noi.

Ca iubirea noastră să se încălzească şi să sporească, avem nevoie şi de rugăciunea altora pentru noi şi mai ales de rugăciunile sfinţilor. Uneori ne rugăm mai mult, alteori mai puţin, uneori ne rugăm mai atent, alteori ne rugăm mai superficial. De aceea, Sfântul Marcu Ascetul ne învaţă aşa: „Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca, atunci când Îl vei uita, Domnul să-Şi aducă aminte de tine”(Despre legea duhovnicească, 25). Deci, iată, de ce avem nevoie de mulţi rugători, mai ales în vreme de slăbire a credinţei!

Să-i rugăm pe sfinţii putneni, pe toţi sfinţii neamului românesc şi pe toţi sfinţii Bisericii Ortodoxe Universale, să lumineze, să încălzească şi să întărească sufletul nostru cu rugăciunile lor, pentru a merge pe calea mântuirii, care este unirea omului cu Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al fericirii veşnice!

Mulţumim distinşilor ierarhi care au răspuns invitaţiei Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor de a fi prezenţi astăzi aici, la Mănăstirea Putna, la proclamarea ca sfânt a unui mare ierarh, Mitropolitul Iacob Putneanul al Moldovei şi a celor trei ucenici ai săi, Cuvioşii Sila, Paisie şi Natan.

Mulţumim cuvioşilor părinţi şi cuvioaselor maici de la mănăstiri, care astăzi au venit aici, ca să arate bucuria lor pentru canonizarea şi proclamarea celor patru sfinţi putneni.

Mulţumim preoţilor de la parohii prezenţi aici, dar şi celor care, în iubire faţă de Hristos şi în ascultare faţă de Biserică, păstoresc pe credincioşi pe calea mântuirii.

Mulţumim Părintelui Stareţ Melchisedec al Mănăstirii Putna, Părintelui Stareţ Nectarie al Mănăstirii Sihăstria Putnei şi tuturor părinţilor de la aceste două sfinte mănăstiri, dar şi tuturor sponsorilor şi donatorilor care au contribuit la organizarea acestui mare eveniment al proclamării canonizării celor patru sfinţi putneni. Mulţumim autorităţilor prezente şi dumneavoastră tuturor, iubiţi credincioşi şi credincioase, care v-aţi rugat astăzi împreună cu noi.

Cu mulţumire sfântă, să ne bucurăm pururea de binecuvântarea lui Dumnezeu şi de rugăciunile sfinţilor, spre slava Preasfintei Treimi şi binele Bisericii lui Hristos. Amin!

 

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente