Sfânta Cruce aşezată pe Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare

Joi, 11 august 2016, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicaral Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a binecuvântat Sfânta Cruce care apoi a fost ridicată şi aşezată pe Catedrala Episcopală Sfânta Treime din Baia Mare, după cum ne-a precizat Andrei Fărcaş.

La acest eveniment de mare importanţă pentru Episcopia Maramureşului şi Sătmarului au luat parte cei care au contribuit la ridicarea locaşului de închinare, printre care îi amintim pe Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul lucrărilor de la Catedrala Episcopală, Arhim. Dr. Casian Filip, ecleziarhul Catedralei, preoţi şi diaconi, teologi, creştini din municipiu şi din afara lui.

Este o zi importantă, un moment istoric sau am putea să-l numim chiar eveniment, , întrucât ne-a ajutat Dumnezeu să montăm structura metalică pentru acoperişul cupolei centrale a Catedralei noastre Episcopale din Baia Mare, iar în aceste moment, după ce vom citi încă o rugăciune de binecuvântare a Sfintei Cruci, va fi ridicată pe Sfânta Catedrală ca să binecuvânteze cetatea, adică oraşul nostru, judeţul, ţinutul şi lumea. Orice cruce a lui Hristos binecuvântează atât poporul lui Dumnezeu cât şi ţinutul şi lumea pentru că aduce multă putere şi binecuvântare de la Dumnezeu, a spus Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul.

Catedrala este o clădire impresionantă, reprezentativă pentru construcţia de biserici din Transilvania, construită în tradiţia bisericilor ortodoxe, cu dimensiunile de 85 m lungime, 50 m lăţime şi 85 m înălţime.

În partea de la nivelul întâi al sfântului locaş, cu o capacitate de circa 2.000 de locuri, prima Sfântă Liturghie a fost oficiată în Joia Mare a anului 2003, iar  târnosirea a avut loc în 9 septembrie 2003, fiind săvârşită de către vrednicii de pomenire P.F. Teoctist, Patriarhul României, şi P.F. Petros al VII-lea, Papă şi Patriarh Apostolic al Alexandriei Egiptului şi a întregii Africi, împreună cu un mare sobor de Arhierei, în prezenţa unui imens număr preoţi şi credincioşi. Urmează de acum înainte construirea contraforţilor, montarea geamurilor şi uşilor, a instalaţiilor, executarea lucrările de finisaje, interioare şi exterioare, şi pictarea  Catedralei propriu-zise, care are o capacitate de peste 3.500 de locuri şi se află situată peste partea de subsol în care se slujeşte acum.

Comentarii Facebook


Știri recente