Rămâneţi în Şcoală! | Peste 50 de elevi cu rezultate şcolare optime vor fi sprijiniţi financiar până la absolvire de voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale

Peste 50 de elevi sunt beneficiarii celui mai nou proiect iniţiat de voluntarii Catedralei Naţionale. Aceştia sunt integraţi în Programul Rămâneţi în Şcoală! şi vor fi monitorizaţi până la absolvirea şcolii, fiind ajutaţi cu rechizite școlare, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, etc. De asemenea, vor fi consiliaţi şi asistaţi în procesul educațional.

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au iniţiat un nou proiect menit să faciliteze accesul tinerilor la educaţie denumit Rămâneţi în Şcoală!. În cadrul programului, au fost selectaţi 30 de copii din Glina – Ilfov cu rezultate bune la învăţătură, dar cu posibilităţi materiale reduse, şi alţi 20 de elevi aflaţi în atenţia Direcţiei Generale de Protecţie a Copilului Sector 5, precum şi 6 copii din Galaţi.

Cei 30 de copii selectaţi din Glina – Ilfov au primit sâmbătă ghiozdane echipate complet cu rechizitele şcolare necesare pentru anul şcolar 2017-2018.

Proiectul este unul pilot şi se doreşte extinderea lui pe viitor.

Acest proiect este unul iniţiat şi coordonat de Arhim. Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului şi este un proiect care are ca obiectiv susţinerea elevilor cu aptitudini deosebite din mediul rural. Aceşti copii învaţă foarte bine la şcoală şi au aptitudini şi competenţe artistice. Este un proiect amplu care se adresează atât celor 30 de copii din Glina, dar şi altor 20 de elevi aflaţi în atenţia Direcţiei Generale de Protecţie a Copilului Sector 5. Este un proiect pilot pe care dorim să-l dezvoltăm pe viitor la o scară mult mai mare, a spus Dan Prună, coordonatorul grupului de voluntari al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului

Programul este sponsorizat în principal de Petrom, care oferă tot ceea ce este necesar unui copil pentru a merge la şcoală, de la hăinuţe la încălţăminte, chiar şi excursii, a mai precizat Dan Prună, şi DACRIS care e sponsorul ce oferă rechizite şcolare elevilor.

Aceşti copii vor fi permanent monitorizaţi, se va verifica cum se dezvoltă ei din punct de vedere educaţional şi de fiecare dată, când vor apărea anumite trebuinţe, aceştia vor fi sprijiniţi noi, a dat asigurări Dan Prună.

Bunica a două fetiţe incluse în program a spus: Le cresc singură pentru că părinţii lor s-au despărţit, dar mă mai ajută printele paroh. Am mai primit ajutoare ca alimente, rechizite, ghiozdănele, etc. Am nevoie de ajutor ca să le cresc şi să ştiţi că învaţă foarte bine amândouă fetele. Una este clasa I şi cealaltă clasa a doua. Eu nu ştiu carte, dar ele se străduiesc şi se învaţă una pe cealaltă. Le-am spus că dacă nu învaţă bine nu vor mai primi premiu. Mulţumim voluntarilor pentru grija pe care ne-o poartă.

Elevii din localitatea Glina au mai primit, pe lângă ghiozdane şi rechizite, câte o biblie pentru copii, iconiţe şi cărţi de rugăciuni pentru copii.

Părintele paroh Mihai Miron de la Parohia Bobeşti, comuna Glina, a subliniat că este important pentru aceşti tineri să fie ajutaţi pentru a ajunge oameni de nădejde ai societăţii.

Catedrala Mântuirii Neamului este dincolo de ziduri, nu are garduri, ea este vie şi este prezentă aici şi în alte locuri unde voluntarii merg ca să ajute oamenii aflaţi în dificultate. Cei 30 de copii incluşi în acest program al voluntarilor Catedralei Mântuirii Nemului sunt elevi care, mulţi dintre ei, în pofida situaţiei financiare precare, obţin rezultate deosebite la şcoală. Pentru aceste daruri şi grija manifestată avem multă recunoştinţă pentru voluntari. De asemenea, mulţumim sponsorilor Petrom şi DACRIS, a precizat Pr. Mihai Miron.

În acelaşi context, psihologul Gabriela Georgescu a punctat: În vederea atingerii obiectivului propus, respectiv sprijinul copiilor din mediul rural cu rezultate bune la învățătură, le-am prezentat copiilor cuprinși în acest program importanţa educației în dezvoltarea lor armonioasa. Ţin să menționez faptul că această consiliere psihologică nu se oprește aici, ci va continua prin oferirea sprijinului de care au nevoie pentru a merge mai departe, atât părinților, cât şi copiilor incluşi în proiect.

Profesorul de recuperare medicală şi voluntar al CMN, Cristina Gorgonetu, a apreciat că Bunul Dumnezeu, familia şi prietenii adevăraţi sunt punctele de sprijin pe tot parcursul vieţii.

I-am asigurat pe micuţii noştri prieteni de tot sprijinul pe parcursul proiectului şi le-am spus o scurtă istorioară a cărei concluzie e că fiecare primim la naștere calităţi minunate pe care alegem să le şlefuim sau nu, a subliniat Cristina Gorgonetu.

Cred că există un adevăr mai profund al acestor acţiuni. Întotdeauna primim înapoi mai mult decât oferim. Peste ani,  bogăţia unui copil, dăruită de Dumnezeu şi cultivată cu ajutorul oamenilor, se va revărsa asupra întregii comunităţi, a spus Cătălina Pitiş.

De asemenea, voluntarii Catedralei Mântuirii Neamului au mai oferit ghiozdane echipate complet cu rechizite unui număr de 6 copilaşi din Galaţi. Urmează să fie oferite alte ghiozdane celor 20 de elevi aflaţi în atenţia Direcţiei Generale de Protecţie a Copilului Sector 5 incluşi în proiectul Patriarhie Române Rămâneţi în Şcoală!.

Voluntarii Catedralei Mântuirii Neamului nu sunt la prima iniţiativă de acest fel, ci au mai organizat la începutul anului şcolar acţiuni destinate sprijinirii luptei împotriva abandonului şcolar, împărţind peste 100 de ghiozdane echipate complet cu rechizite şcolare elevilor cu posibilități financiare limitate care se află în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 5, elevilor Şcolii cu clasele I – VIII din satul Bobeşti – comuna Glina, judeţul Ilfov şi copiilor de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Nuci, județul Ilfov.

Programul Rămâneţi în Şcoală! este unul important în contextul în care România rămâne printre țările fruntașe la capitolul abandon şcolar cauzat de sărăcie, cu un procent de 12,1, extrem de îngrijorător la nivel european. Statisticile INS disponibile arată că, în perioada 2013-2015, numărul copiilor (7 — 17 ani) aflați în afara școlii a crescut constant (de la 241.553 în 2013, la 272.121 în 2014 și la 282.017 în 2015).

Ceea ce este cu atât mai grav este că, la nivelul anului 2015, aproape o treime dintre copiii în afara școlii erau copii care aveau vârsta învățământului primar (79.565 de copii cu vârsta între 7 și 10 ani).

De altfel, cele mai recente rezultate ale testărilor PISA arată că: doar 11,3% dintre copiii români proveniți din cel mai dezavantajat sfert al populației reușesc să obțină rezultate bune (între primii 25%), în timp ce media la nivelul OCDE este de 15,3%, iar țările aflate în topul rezultatelor PISA înregistrează procente de peste 45%.

Foto Credit: Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…