PS Iustin Sigheteanul: Alături de post şi rugăciune, se cuvine să avem milă şi milostivire faţă de semenii noştri

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu –vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a oficiat duminică, 13 noiembrie 2016, cu începere de la ora 10,00, Sfânta Liturghie la biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Baia Mare, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Din sobor au făcut parte părintele Bogdan Gavra, consilier eparhial, părintele Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare, părintele Adrian Gavra, inspector şcolar, și părintele Gheorghe Bălan, fost consilier eparhial, precum și alti preoţi din parohii din Baia Mare. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul parohiei, dirijat Ioan Nemeş.

În cuvântul rostit,  Preasfinția Sa a explicat înțelesurile duhovnicești ale pildei samarineanului milostiv.

Este bine să reţinem că Biserica ne învaţă că, alături de post şi rugăciune, se cuvine să avem milă şi milostivire faţă de semenii noştri, a spus ierarhul.

De asemenea, în cadrul predicii, Preasfinția Sa a evidențiat exemplul de viață și  de trăire creștină a Sfântului Ioan Gură de Aur.

La sfârşitul Sfintei Liturghii a fost oficiat un parastas pentru Arhiepiscopului Justinian, trecut la cele veşnice  în  data de 30 octombrie 2016.

Parohia Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Baia Mare a a fost înființată ca urmare a reorganizării administrativ-bisericeşti a municipiului Baia Mare, în 1991, preot paroh fiind numit Viorel Gavra. Cartierul „Vasile Alecsandri” este unul dintre cele mai mari cartiere al centrului administrativ al judeţului, în care s-au înfiinţat două parohii ortodoxe.

Slujba de târnosire a avut loc în data de 24 mai 2004,slujba fiind oficiată de Arhiepiscopului Justinian şi de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul.

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…