PS Ilarion Făgărășanul a binecuvântat mamele de la Maternitatea din Sibiu

Mamele și viitoarele mame internate la Maternitatea Spitalului Județean Sibiu au primit vineri vizita PS Ilarion Făgărășanul. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului le-a binecuvântat și le-a oferit flori, cărți, reviste, iconițe și alte daruri din partea Eparhiei.

Vizita a făcut parte din activitățile organizate luna aceasta la Sibiu pentru a susține familia și nașterea de copii.

Ierarhul a oficiat o slujbă de binecuvântare pentru mame, copii și cadrele medicale, potrivit site-ului oficial al Mitropoliei Ardealului.

„Ne-am rugat pentru femeile care au născut sau urmează să nască în această perioadă. Am reușit să aducem o mică bucurie mamelor care sunt încă în spital cu copiii lor. Acești prunci care se nasc au nevoie de o binecuvântare încă de la naștere până la botez. După primirea Sfântului Botez, copiii intră în rânduiala Bisericii noastre”, a spus Episcopul Ilarion.

Activitatea de la Maternitatea din Sibiu a precedat Marșul pentru Viață care va avea loc sâmbătă, 24 martie, în Sibiu.

MPV 2018 se va desfăşura anul acesta în peste 300 de oraşe din România şi Republica Moldova.

Foto Credit: Mitropolia Ardealului


Știri recente

Mănăstirea Comana a găzduit prima ediție a Conferinței Naționale „Teologie. Istorie. Arhivistică. Biblioteconomie”

Mănăstirea Comana din județul Giurgiu a găzduit sâmbăta trecută prima ediție a Conferinței Naționale „Teologie. Istorie. Arhivistică. Biblioteconomie”. Evenimentul a reunit specialiști și cercetători din domeniile teologiei, istoriei, arhivisticii și biblioteconomiei, fiind structurat în trei…