Premierea elevilor merituoşi din Eparhia Sălajului

La Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din municipiul Zalău, a avut loc vineri, 10 iunie 2016, festivitatea de premiere a elevilor care au participat la Olimpiada de religie şi la următoarele concursuri eparhiale. De asemenea, au fost premiaţi și profesorii de religie şi preoţii care i-au pregătit pr aceştia. La acest eveniment au participat alături de elevi, profesori, preoți, părinți și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, informează Pr. Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială – Episcopia Sălajului.

Cu această ocazie a fost vernisată expoziția de pictură, colaj și fotografie realizată în cadrul Concursului național „Biserica, locaș de închinare”, aflat la a VI-a ediție. La acest concurs, au participat la etapa națională 1584 de elevi din țară.

La eveniment a luat parte Preasfințitul Părinte Petroniu, însoțit fiind de către Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului. În cuvântul său, Preasfințitul Părinte Petroniu a apreciat activitatea desfășurată de profesorii de religie, i-a felicitat pe premianți și și-a manifestat speranța că activitatea din anul școlar viitor va fi cel puțin la fel de dinamică.

Doamna Profesor Maria Pop, Inspectorul Școlar General al Județului Sălaj, a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru grija constantă pe care o manifestă față de elevi și profesori, dar și pentru activitățile organizate în acest sens.

Au fost premiaţi elevii care au participat la Olimpiada de religie şi la următoarele concursuri: „În lumina lui Hristos” – Concurs judeţean de cunoştinţe religioase; Concursul interdisciplinar română – religie „Cultură şi spiritualitate românească”, Concursul naţional „Biserica locaş de închinare” și Concursul naţional de creaţie „Biserica și Școala din sufletul meu”.

Preasfinţitul Părinte Petroniu a acordat diplome de excelenţă pentru implicarea şi susţinerea învățământului religios și a activităţilor catehetice din Episcopia Sălajului, doamnei Inspector Școlar General, Prof. Maria Pop, doamnei Inspector Școlar General Adjunct, Prof. Mioara Gudea și doamnei Inspector Școlar pentru disciplina Religie, Prof. Claudia Boha.

De asemenea, Preasfinţia Sa a acordat diplome de merit şi premii profesorilor de religie şi preoţilor care i-au pregătit pe elevi la aceste concursuri.

În acelaşi cadru, Preacucernicului Părinte prof. Călin-Andrei Mateiu i-a fost acordat, pentru activitatea didactică şi misionară desfăşurată în anul şcolar 2015-2016, titlul de „Profesorul anului”.

????????????????????????????????????

 

 

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente