Patriarhul Daniel a sfinţit piatra de temelie pentru o biserică din cadrul MApN

Sfintire piatra de temelie MAPN (7)

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a sfinţit vineri piatra de temelie pentru o biserică din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

La eveniment au fost prezenţi Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, şi cadre militare.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Părintele Patriarh Daniel a vorbit despre valoarea şi importanța construirii unei biserici în mijlocul comunității.

„Sfinţirea locului pentru biserică şi sfinţirea bisericii însăşi înseamnă o nouă poartă a cerului, aşa cum s-a spus în rugăciunile de sfinţire a pietrei de temelie”.

„Deschiderea unei porţi a cerului este o mare binecuvântare atât pentru cei care au avut dorinţa de a zidi o biserică, pentru cei care contribuie la săvârşirea lucrării de zidire şi pentru toţi cei care vor veni şi se vor ruga în această biserică”, a explicat Preafericirea Sa.

În Biserică, a continuat Patriarhul, „ne întâlnim în modul cel mai apropiat şi solemn cu Dumnezeu Creatorul, Mântuitorul şi Sfinţitorul lumii”.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a oferit Ministrului Apărării Naţionale Diploma omagială și medalia comemorativă a anului 2018.

Biserica ce se va construi îi va avea ca ocrotitori pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

Foto Credit: Mihnea Păduraru / Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente