Palatul familiei Ghica de la Căciulați

Adânc ascuns în desimea unei frânturi de codru al Vlăsiei se află palatul de la Căciulați, județul Ilfov, al lui Alexandru Dimitrie Ghica, domn al Țării Românești între 1834 și 1842. Clădire tulburătoare, impresionantă și astăzi, plină de legende și întâmplări tenebroase, cărora doar rugăciunile creștinilor care se roagă în biserica domnească din apropiere le mai pot mijloci izbăvirea. O trecere prin acest loc este ca o pătrundere într-o tainiță a istoriei, peste care timpul nu a putut să așeze uitarea, ci doar să adauge taină.

Privit din spatele perdelei unei ploi repezite de vară, Palatul Ghica de la Căciulați se înfățișează ca un obraz plâns de pe care nu se poate scurge încă trecutul. La interior, te izbește aerul unor vremuri și lumi amalgamate, ce glisează, se intersectează sau se contrează tăcut, făcându-te să întrezărești, dincolo de obiecte și umbre, chipurile celor care s-au petrecut pe aici în mai bine de un secol și jumătate, să le intuiești viețile, suferințele, lacrimile, dar și dorurile, visele, smereniile, căci și acestea, cu siguranță, au fost.

Vremuri vechi și personalități la palat

Istoria acestui palat voievodal începe în 1830, când la temelia lui s-a așezat piatră de început de către domnitorul Alexandrul Dimitrie Ghica. Patru ani mai târziu, aici, pe malul Pociovaliștei, aveau să fie gata, aproape concomitent cu biserica din apropiere, și sera, bazinele, școala, grajdurile, rezervorul și pompele de apă, magaziile și toate celelalte acareturi necesare unei ansamblu rezidențial voievodal. Chiar și „bulevardul” cu două rânduri de tei, care ar fi trebuit să ajungă până în București, la palatul fratelui mai mare al domnului, Grigore D. Ghica, ridicat în 1822 pe malul lacului Tei, fusese aproape gata.

După plecarea din țară a domnitorului, în 1859, pe aici s-au perindat mai multe persoane de vază ale istoriei Valahiei: sora voievodului, Pulcheria, căsătorită cu colonelul Vladimir Moret Blaremberg, copiii lor, Nicolae, Constantin și Alexandru, apoi Maria Băleanu, soția lui Constantin, la rându-le cu copiii lor Irina, Maria, Vladimir, Nicolae, Alexandra-Elena, după care Nicolae Filipescu, soțul Mariei, și diplomatul Edgar Mavrocordat, soțul Irinei.

Pe aici au mai trecut Nicolae Iorga, I.C. Duca, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Elena Lupescu și diplomații francezi din Capitală refugiați în timpul ultimului război mondial.

Timpurile cumplite ale comunismului au adus devastarea și vandalizarea parțială a palatului, pentru ca din 1949 aici să funcționeze conspirativ sediul Securității județului Ilfov și sediul UTM din plasa Căciulați. Iar din 1951, palatul să devină casă de creație a Academiei Române, perioadă în care au locuit și creat aici Victor Eftimiu, Alexandru Philippide, Mihail Sadoveanu.

Sute de schelete, coaste și cranii împușcate

Dacă în 1983 o săpătură pentru schimbarea unei țevi nu ar fi scos la iveală trei schelete, nu s-ar fi aflat niciodată că în acest loc s-a consumat una dintre cele mai tenebroase întâmplări, care nici astăzi nu a fost pe deplin elucidată. În 1992, alte trei schelete au fost descoperite, pentru ca în anul următor să fie dezhumate din grădina palatului 311 schelete de bărbați, femei și copii. În mod ciudat, în 1992, fostul șef al Securității Ilfov, Ioan Iștoc, decedează, iar enigma morților de la Căciulați rămâne nedezlegată. S-a opinat că este vorba fie despre un cimitir din secolul al XVIII-lea, fie despre unul al sectei bogumililor, ba de o groapă comună din vremea ciumei lui Caragea, ba de „crime de război”. Câteva lucruri cutremurătoare însă aveau să acrediteze ipoteza că este vorba despre victime ale represiunii comuniste: corpurile nu erau orientate cu capul spre răsărit; erau înhumate la doar 60 cm adâncime, fără sicrie și fără îmbrăcăminte; lipsea varul, dacă ar fi fost vorba de ciumă; descoperirea unor urme de foc, cu resturi de materiale textile (o jumătate de chimir bănățean, spre exemplu); cranii și coaste cu urme de împușcare de la mică distanță. Toate acestea, precum și descoperirea că pe domeniul Ghica trecea o cale ferată spre Bărăgan, au condus la ideea că cele peste 300 de schelete aparțin „chiaburilor” și „titoiștilor” deportați de Securitate din Banat în Bărăgan. Creștini nevinovați, rupți de vetrele și bisericile lor, să fie aneantizați doar pentru vina de a se fi născut într-o parte a țării și de a fi agonisit avere pentru mulții copii din jurul mesei care urmau, la rându-le, să întemeieze familii…

De la casă voievodală la platou de filmare

Nicolae Călin Pantazi, fiu de deținut politic, este din 1982 administratorul Palatului Ghica din Căciulați, care aparține și astăzi de Academia Română. Dânsul ne-a completat chipul nevăzut al acestui loc: „Pe aici a mai trecut și Constantin Ion Parhon sau Emil Condurache. Mihail Sadoveanu punea copiii din sat să-i prindă «pui de baltă», una din plăcerile lui culinare. Se spune că într-una din camerele palatului, pe la 1800, s-ar fi comis o crimă pasională. Un bărbat și-ar fi înjunghiat iubita cu o floretă. Bătrânii spuneau că ar exista niște tunele care ar lega biserica de o clădire din afara curții, și că domnitorul ar fi avut o caleașcă deosebită, dar nimeni nu mai știe nimic despre ea. Aici s-au turnat, de-a lungul timpului, mai multe filme. Actorii români au trecut aproape toți pe aici, iar dintre străini Elizabeth Hurely, Andi Garcia, Jean Claude van Damme, Steven Segal și mulți alții”, ne-a spus acesta.

Am părăsit Palatul Ghica de la Căciulați impresionați de istoria țesută în jurul lui. O tăcere adâncă a pus stăpânire pe inimă, iar în gând ne-a încolțit o rugăciune pentru odihna sufletelor sutelor de creștini nevinovați, adormiți cu capul plecat pe un glonț de plumb slobozit din pistolul torționarilor comuniști.

(Reportaj publicat în Ziarul Lumina din 5 septembrie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente