Patriarhul Daniel se adresează tinerilor ortodocși: Numai Iisus Hristos oferă omului libertate deplină

„Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei” (Galateni 5, 1)

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocși, Iaşi, 01–04 septembrie 2017. Tema generală a întâlnirii ITO de la Iaşi (2017) este Tânărul în căutarea libertății.

  1. Libertatea – o preocupare constantă a umanității

Libertatea a preocupat încă din antichitate pe unii filosofi ca Platon sau Socrate, dar şi în timpurile moderne ca Immanuel Kant, Nicolae Berdiaev, Jean Paul Sartre şi mulţi alţii. Libertatea a preocupat, de asemenea, pe unii intelectuali care reflectau asupra raportului dintre libertatea individului şi ordinea socială, bazată pe legi, pe drepturi şi pe obligaţii.

Astăzi, în contextul capitalist al noilor ideologii seculariste, se acordă  prioritate drepturilor sau libertăților individuale, fără nicio referință la valorile credinței în Dumnezeu şi la vocația omului de a trăi o viață eternă.

Deși tema libertății, ca aspirație permanentă a persoanelor şi a popoarelor, a preocupat omenirea de-a lungul timpului, totuși nu există o definiție comună a libertății, esența acesteia fiind greu de definit. Cu toate acestea, se face adesea distincţie între libertatea naturală a omului, ca liber arbitru de-a alege între bine şi rău, şi libertatea socială, ca libertate acordată individului de către societatea în care trăiește.

Desigur, libertatea naturală şi libertatea socială au o anumită valoare pentru toţi oamenii, dar pentru creştini acestea nu reprezintă libertatea spirituală deplină, libertate descoperită lumii de Iisus Hristos şi dăruită celor ce cred în El.

2. Libertatea omului s-a deteriorat (pervertit) prin căderea lui din comuniunea de viață cu Dumnezeu, creatorul universului şi al omului

Libertatea pe care o are omul, ca persoană creată după chipul lui Dumnezeu (cf. Facere 1, 26-27), a fost grav deteriorată sau coruptă prin neascultarea de Dumnezeu a protopărinţilor noștri Adam şi Eva, când omul a voit să fie ca Dumnezeu, dar în uitare şi despărțire de Dumnezeu (cf. Facere cap. 2). Întrucât toţi oamenii au moștenit firea lui Adam cel vechi (cf. Romani cap. 5, 12), libertatea omului pe pământ este pervertită de păcat înțeles ca mod de existență egoist şi posesiv, care-l împiedică pe om să iubească deplin şi permanent pe Dumnezeu şi pe toți oamenii („Nu fac binele pe care-l voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc” – constată Sfântul Apostol Pavel – Romani 7, 19).

De asemenea, libertatea omului este pervertită şi de duhurile răutății (puterile demonice), care îndeamnă adesea pe om la necredință şi la neascultare de Dumnezeu, precum şi la ură faţă alți oameni. De aceea, creştinul luptă „împotriva (…) duhurilor răutății care se află în văzduh” (Efeseni 6, 12).

În sfârșit, cel mai mare obstacol al libertății omului este moartea, deoarece aceasta se opune dorinței omului de a trăi permanent viaţa sa în relație cu lumea văzută (oamenii şi natura). Din acest motiv, Sfânta Scriptură ne spune că „vrăjmașul cel din urmă  (al omului) care va fi nimicit este moartea” (1 Corinteni 15, 26).

3. Iisus Hristos – Noul Adam – a biruit păcatul, iadul şi moartea, dăruind astfel omului libertatea deplină de a iubi pe Dumnezeu şi pe semeni

Iisus Hristos, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, S-a făcut om tocmai pentru a elibera pe oameni de păcat, de duhurile răutății şi de moarte, acestea fiind obstacole majore ale libertății spirituale a omului. În această privință, Sfântul Apostol Pavel spune că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om „ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul şi să izbăvească pe aceia pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa” (Evrei 2, 14-15). Mai precis, Domnul Iisus Hristos, Noul Adam, prin ascultare smerită de Dumnezeu până la moarte pe Cruce şi prin Învierea Sa din morți, eliberează pe oameni din starea de robi ai păcatului, ai duhurilor rele şi ai morţii, înălțându-i la starea defii ai slavei lui Dumnezeu” (cf. Romani 8, 21). Ca rod al lucrării mântuitoare şi eliberatoare a lui Hristos, prin Sfântul Botez, se dăruiesc creștinului iertarea păcatelor, înfierea după har şi învierea din moarte, adică o viaţă spirituală nouă, după cum a promis Iisus Hristos, zicând: „Eu sunt Învierea şi Viaţa, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25). Iar viaţa cea nouă a celor care cred în Hristos se cultivă în Biserica lui Hristos prin harul Duhului Sfânt pentru dobândirea vieții veșnice în Împărăția lui Dumnezeu.

Aşadar, libertatea spirituală integrală a omului în Hristos este libertatea deplină de a iubi pe Dumnezeu şi pe oameni în timp şi în eternitate.

Referindu-Se la această libertate, Domnul Iisus Hristos ne învaţă astfel: „Veţi cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). Aici adevărul este însăşi Persoana Sa divino-umană, Care realizează în Sine comuniunea de iubire eternă a lui Dumnezeu cu umanitatea. De aceea, mai târziu, Iisus Hristos precizează: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14, 6), adică Hristos este Calea spre Adevăr, iar Adevărul ultim este Viaţa eternă din Împărăția Preasfintei Treimi. Întrucât Duhul Adevărului este Duhul Sfânt (cf. Ioan 14, 26; 15, 26; 6, 13-14), Apostolul Pavel mărturisește că „unde este Duhul Domnului acolo este libertatea” (2 Corinteni 3, 17). Însă, Sfântul Apostol Petru avertizează că libertatea celor ce cred în Hristos, dăruită lor de Duhul Sfânt, nu este libertate de-a săvârși răul, ci libertate de-a săvârși binele: „Trăiţi ca oamenii liberi, dar nu ca şi cum ați avea libertatea drept acoperământ al răutății, ci ca robi ai lui Dumnezeu” (1 Petru 2, 16).

Această libertate spirituală a omului de-a săvârși binele ca iubire smerită faţă de Dumnezeu şi iubire milostivă (darnică) faţă de oameni este de fapt libertatea deplină pe care au dobândit-o sfinţii după ce au luptat timp îndelungat cu patimile egoiste, cu duhurile rele şi cu teama de moarte, prin rugăciune, pocăință și post. Iar aceşti sfinţi nu sunt numai monahi, ci şi o mulţime de credincioşi mireni care au întemeiat familii, au dat naştere la copii şi i-au crescut în credinţă şi în iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Prin urmare, această libertate deplină este dar al lui Dumnezeu primit prin Botezul în apă şi în Duh, însă este şi luptă duhovnicească permanentă a omului credincios cu propriul său egoism, pentru a rămâne permanent în starea de iubire smerită faţă de Dumnezeu şi în iubire milostivă (darnică) faţă de oameni.

4. Libertatea de-a fi permanent în comuniune de iubire cu Dumnezeu şi cu oamenii se cultivă în Biserică

Mediul concret al cultivării acestei libertăţi spirituale dăruită de Hristos este Biserica lui Hristos sau Casa duhovnicească a Preasfintei Treimi. Din acest motiv, Biserica primește cu multă bucurie pe toţi tinerii care caută adevărata libertate şi le împărtăşeşte prin Sfintele Taine şi Sfintele Sărbători: iubirea părintească a Tatălui ceresc Care Se bucură de fiii duhovniceşti ascultători (devotaţi), dar şi de „fiul risipitor” care se pocăieşte; le împărtășește tinerilor iubirea vindecătoare și eliberatoare a Mântuitorul Iisus Hristos, Doctorul sufletelor şi trupurilor, precum şi iubirea sfinţitoare a Duhului Sfânt, Mângâietorul, Vistierul bunătăților și Dătătorul de viață.

Libertatea spirituală primită prin credinţa în Hristos și cultivată în comuniune de rugăciune şi iubire fraternă devine izvor de pace, bucurie şi fericire. În acest sens, Părintele Stăniloae constată că: „Libertatea pe care ne-o dă Duhul Sfânt merge mână în mână și crește cu viața spirituală. El e Duhul libertății, pentru că e Duhul vieții și, chemându-ne la libertate și ajutându-ne să sporim în ea, ni Se face pricină (izvor) de viață”1.[2]

În prezent constatăm că în familie, la ora de religie din școală, în parohie, în pelerinaj la mănăstire, în școlile de teologie, în centrele educaționale şi culturale ortodoxe, tinerii se bucură mult când sunt iubiți de Dumnezeu şi de oameni, dar şi când sunt încurajați ca şi ei, la rândul lor, să iubească pe Dumnezeu în rugăciune şi pe semenii lor prin fapte ale iubirii darnice (generoase).

Iar când tinerii creştini ortodocși poartă în sufletele lor iubirea, pacea şi bucuria dăruite lor de Hristos, atunci ei pot deveni în lume mărturisitori şi misionari ai iubirii lui Hristos în relație cu alți tineri care doresc să dea un sens spiritual profund vieţii lor, sau în relație cu tineri aflați în dificultate (abandonați de familie şi de prieteni, confruntați cu sărăcia, șomajul, singurătatea, dezorientarea şi alte greutăți). În această privință, Biserica apreciază foarte mult activitățile duhovniceşti, umanitare și misionare ale tinerilor.

După ce am căutat libertatea în multe etape ale vieţii, întrebarea esențială a vieţii fiecărui om pe pământ, tânăr sau mai puțin tânăr, este aceasta: Ce am făcut cu libertatea pe care am aflat-o? Dacă această libertate m-a ajutat să iubesc mai mult pe Dumnezeu şi pe oameni, atunci am aflat adevărata libertate. Dacă libertatea pe care am aflat-o m-a înstrăinat şi mai mult de Dumnezeu, de oameni şi de mine însumi, atunci înseamnă că nu sunt liber cu adevărat.

Iată un exemplu: în timpul regimului comunist ateu, mulţi tineri, dar mai ales clerici şi intelectuali mireni, deși erau chinuiți sau torturați în închisoare, au dobândit, prin suferință şi rugăciune multă, o mare libertate a sufletului de a mărturisi credinţa şi de-a ierta pe cei care îi persecutau, asemenea martirilor din primele veacuri creștine. Acestea erau libertatea şi pacea dăruite lor de Însuşi Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, adică libertatea de a iubi pe Dumnezeu şi pe oameni nu numai într-un context favorabil, ci şi într-un mediu ostil sau opresiv. Aceasta este libertatea sufletului care prin harul lui Dumnezeu transformă suferința Crucii în bucuria Învierii.

În încheiere, felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi pe toţi cei care s-au ostenit în organizarea acestei Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocşi la Iaşi.

Iar vouă, dragi tineri, vă dorim să petreceţi aceste zile în comuniune frăţească şi în prietenie. De asemenea, ne rugăm Preasfintei Treimi, Izvorul vieţii şi al bucuriei eterne, să vă binecuvinteze cu pace, lumină şi iubire!

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Pastorale Crăciun 2017 | PS Ignatie către părinţi: De modul cum le transmiteţi credinţa Bisericii noastre copiilor, depinde frumuseţea şi curăţia neamului nostru românesc

Episcopul Huşilor atrage atenţia în scrisoarea pastorală transmisă cu prilejul Sărbătorii Naşterii Domnului asupra provocărilor cu care se confruntă tinerii în ziua de astăzi. Părinţii au o mare responsabilitate, întrucât de modul cum le este…