Moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena vor ajunge în Bucovina

În perioada 25-29 iunie 2016 va fi adusă de la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca racla ce adăpostește o părticică din moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena cea întocmai cu Apostolii, spre bucuria duhovnicească a credincioșilor din această parte a țării.  Racla va fi adusă de o delegație a Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, condusă de către Preasfințitul Părinte Arhiepiscop Galaction, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Din delegație mai fac parte Protos. Sebastian Serdaru, starețul Mănăstirii Pantocrator, și Arhid. Serafim Baciu, consilier eparhial.

Acest pelerinaj se va desfășura după următorul program:

  • Sâmbătă, 25 iunie, racla cu moaștele Sfintei va ajunge în localitatea Panaci, parohia Păltiniș, unde va fi oficiată slujba Vecerniei cu Litia.
  • Duminică, 26 iunie, Duminica Tuturor Sfinților, Sfânta Liturghie arhierească, cu prilejul hramului acestui sfânt locaș. Slujba va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Galaction, sfintele moaște rămânând spre închinarea credincioșilor până în seara acestei zile.
  • Marți, 28 iunie, ora 12:00, racla cu moaștele Sfintei vor ajunge la biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Suceava, unde va rămâne până în după-amiaza zilei de 29 iunie.
  • Miercuri, 29 iunie, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului.

Comentarii Facebook


Știri recente