La început de post, Patriarhul Daniel evidenţiază: Iertarea aproapelui implică o răstignire a propriului egoism şi deschide sufletul spre înviere

Părintele Patriarh Daniel şi-a început omilia duminicală cu un subiect important în contextul perioadei Postului Mare care stă să înceapă. El a vorbit despre importanţa iertării celor care ne-au greşit precizând că acest act reprezintă „începutul bun al perioadei de post” prin care ne asemănam cu Dumnezeu Cel Milostiv şi Iertător. Preafericirea Sa a explicat că „iertarea greşelilor aproapelui implică adesea o răstignire a propriului egoism şi deschide sufletul spre înviere”.

Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române a avertizat în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai că „nimeni nu poate intra în post, ca luptă duhovnicească pentru curăţirea de păcate şi de luminare a sufletului, fără ier­ta­re”, deoarece prin iertarea altora se cultivă „smerenia şi li­bertatea interioară a omului dornic de-a trăi în iubirea milostivă a lui Dumnezeu”.

„Relaţia omului cu Dumnezeu depinde de relaţia lui cu semenii săi”, a remarcat Părintele Patriarh care a motivat aceste cuvinte prin faptul că „omul nu se poate apropia de Dumnezeu nesocotind pe aproapele său”.

Întrucât fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu Cel Milostiv îndreptat spre umanitate, există o legătură sfântă între Dumnezeu şi fiecare om. Modul şi măsura în care omul arată iubire faţă de semenii săi contribuie mult la construirea, cultivarea şi aprofundarea re­laţiei lui de comuniune cu Dum­nezeu, Făcătorul cerului şi al pământului şi iubitorul de oameni.

În continuare, Patriarhul României a prezentat motivaţia postului şi a afirmat că postim „deoarece iubim pe Dum­nezeu din ceruri, Dă­ruitorul vieţii veşnice, mai mult decât toate darurile materiale trecătoare, bucatele gustoase, băuturile rafinate sau des­fătările pătimaşe ale sim­ţurilor”. El a semnalat că „nu trebuie să postim ca să fim lăudaţi sau admiraţi de oameni” şi a explicat cuvintele Mântuitorului care spune: Tu când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti (cf. Matei 6, 17-18).

„A unge capul, în tradiţia ebraică”, a spus Preafericirea Sa, „înseamnă a arăta că viaţa este binecuvântare şi bucurie primite de la Dumnezeu. A spăla faţa înseamnă a avea o atitudine firească, de întâlnire şi comunicare cu oamenii, faţă către faţă, fără a atrage atenţia lor printr-o înfăţişare posomorâtă sau întu­necată”.

În opoziţie cu practica de a posti pentru a fi admiraţi de oameni, Patriarhul a explicat că „postul trebuie să fie o lucrare interioară, intimă, sufletească, de comuniune personală a omului cu Dumnezeu, Care vede, tainic şi tăcut, sufletul şi faptele omului credincios şi jertfelnic, rugător şi postitor”. De asemenea, el a subliniat că „trebuie să postim nu în stare de tristeţe, ci de bucurie”, deoarece „smerenia şi bucuria sunt semnele postului adevărat”.

În cuprinsul cuvântului său rostit duminică, 18 februarie, Patriarhul României a definit postul ca fiind:

  • dăruire de sine sau ofrandă de sine adusă lui Dumnezeu ca recunoştinţă pentru darul vieţii şi ca dorinţă de sfinţire a vieţii (cf. Romani 12, 1);
  • o stare spi­rituală de jertfă sau ofrandă de sine a celui care posteşte, stare cultivată în mod liber şi după pute­rea fiecăruia;
  • semnul dorinţei omului credincios de a se elibera de lăcomia după bunuri materiale limitate şi trecătoare spre a se uni prin ru­gă­ciune mai intensă cu Dum­nezeu Cel nelimitat şi netre­cător, Izvorul vieţii şi al bucuriei veşnice;
  • nu numai abţinere de la bucate de origine animală, ci şi înfrânare de la orice fel de lăcomie materială şi înfrânare de la orice poftă de stăpânire egoistă asupra altora;
  • înfrânare de la orice gând sau faptă care diminuează iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele;
  • o lucrare spirituală bineplăcută lui Dum­nezeu, când se practică din iubire pentru El.

În omilia rostită în paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul, Preafericirea Sa a prezentat şi cele trei greşeli săvârşite de Adam care i-au adus izgonirea din Rai: „nu a ascultat de Dum­nezeu, nu a postit, adică nu s-a înfrânat, şi nu s-a pocăit după ce a greşit, ci a dat vina pe femeia dăruită lui de Dumnezeu, iar femeia, pe şarpe”.

Făcând o comparaţie, Preafericirea Sa a explicat că Hristos – Noul Adam ne învaţă să luptăm cu tentaţiile păcătoase şi a evidenţiat că Domnul a respins la finalul celor 40 de zile de post cele trei ispite venite de la diavolul: „lăcomia după bunurile materiale, pofta de stăpânire a lumii pă­mânteşti şi iluzia slavei deşarte, adică supraevaluarea de sine a omului”.

În concluzie, Mântuitorul Iisus Hristos res­pinge toate ispi­tele afirmării egoiste a omului care se separă de Dumnezeu, prin neascultare şi uitare de El. Astfel, Domnul Hristos ne în­vaţă că omul se poate mântui numai prin iubire smerită faţă de Dumnezeu şi de aproapele.

La final, Patriarhul României a recomandat ca în perioada Postului Mare „să îndreptăm comportamentul sau atitu­di­nea lui Adam cel vechi din noi, nu dând vina pe alţii pentru păcatele noastre, nu acuzând sau judecând pe alţi păcătoşi, ci recunoscând şi plân­gând propriile noastre păcate, jude­cându-ne pe noi înşine în Taina Pocăinţei sau a Spo­ve­daniei, pentru a primi iertarea păca­telor şi a ne împărtăşi de iubirea sfântă, smerită şi mi­los­ti­vă a lui Hristos”.

Foto: Arhivă basilica.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente