Hramul Schitului Chiriacu, jud. Giurgiu

Sute de credincioşi au fost prezenţi miercuri, 20 iulie 2016, la hramul Schitul Chiriacu din comuna Izvoarele, județul Giurgiu. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a oficiat Sfânta Liturghie, notează site-ul oficial al Eparhiei.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre viaţa şi activitatea deosebită a Sfântului Proroc Ilie.

Sfântul Proroc Ilie este numit Înaintemergător al celei de-a doua veniri pentru că la prima venire a Mântuitorului Iisus Hristos Înaintemergător a fost prorocul Ioan Botezătorul care însă, ni se spune în sfintele cărţi ale Sfintei Scripturi, lucra cu puterea lui Ilie. Deci avea aceeaşi râvnă pentru Dumnezeu, aceeaşi iubire profundă, fierbinte faţă de Dumnezeu şi aceeaşi viaţă sfântă; focul prezent era sfinţenia vieţii lui care era un dar de la Dumnezeu pe care el însă l-a cultivat cu stăruinţă, cu post şi cu rugăciune. Deci, el este înaintemergător al celei de-a doua veniri a Mântuitorului Iisus Hristos, a mai spus Preasfinția Sa.

***

Sfinţirea lăcaşului de cult a avut loc în data de 20 iulie 2006.

11-16-sf_evanghelist_matei

 

Comentarii Facebook


Știri recente