Donaţie de aparatură medicală pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit vineri, 9 septembrie 2016, o slujbă de sfințire a secției de cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Deva, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Cu această ocazie, a fost inaugurat și un nou echipament de testare la efort și un EKG de ultimă generație, ce vor fi utilizate în cadrul acestei secții, aparate donate de Episcopia Devei și Hunedoarei spre folosul pacienților ce vor avea nevoie de utilizarea acestora.

Donația acestor aparate este rodul identificării nevoilor comunității devene, secția de cardiologie a Spitalului de Urgență Deva semnalând necesitatea de primă importanță a achiziționării acestor echipamente medicale extrem de performante. Acțiunea se înscrie într-o preocupare permanentă a Episcopiei Devei și Hunedoarei de a sprijini unitățile sanitare din cuprinsul eparhiei, ea venind în continuarea acțiunilor social-filantropice desfășurate în secțiile de pediatrie, de ortopedie și A.T.I. ale Spitalului Județean de Urgență Deva.

În cuvântul său, Episcopul Devei și al Hunedoarei a vorbit despre importanța conlucrării între instituțiile de îngrijire a bolnavilor și Biserică, actul medical fiind un gest de profundă dragoste față de aproapele prin care cadrele medicale reușesc să se jertfească pentru binele și însănătoșirea celor cuprinși de boală. Prin activitatea lor, medicii reprezintă prelungirea iubirii lui Dumnezeu și grija Sa nemăsurată față de oameni, a mai precizat ierarhul.

De asemenea, Preasfinția Sa a mulțumit conducerii și personalului medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva pentru buna colaborare cu Episcopia Devei și Hunedoarei.

Comentarii Facebook


Știri recente