Diplome și daruri pentru elevii seminariști din Caransebeș

Încheierea anului şcolar 2015-2016 a fost marcată şi la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş, informeză Diac. Pavel Canea, Darius Herea de la Biroul de Presă al Eparhiei. Festivitatea de premiere a avut loc, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, miercuri, 22 iunie 2016, la Biserica din curtea Seminarului cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.

Preasfinţia Sa i-a felicitat pe toţi cei care s-au străduit să obţină rezultate demne de instituţia teologică din Caransebeş, iar după ce părinţii diriginţi le-a oferit premianţilor diplome şi daruri, ierarhul i-a răsplătit cu acte de cinstire, premii speciale şi generoase sume de bani pe elevii care au participat la Olimpiada interseminarială şi au obţinut rezultate bune, precum şi pe cei care s-au remarcat prin activităţi şcolare şi extraşcolare deosebite.

De asemenea au fost evidențiați și recompensați şi elevii seminarişti care în cursul anului şcolar s-au remarcat prin ţinuta lor duhovnicească şi dragostea pentru Biserica lui Hristos. La manifestare alături de elevii seminarişti au fost şi părinţi şi bunici ai acestora.

Ne-am bucurat astăzi să-i premiem pe cei mai buni dintre cei buni, elevi ai Seminarului nostru Teologic și de asemenea să-i remarcăm pe cei care au fost foarte cuminți și prezenți la toate activitățile școlare, dar și la activitățile organizate de Episcopia noastră. Îi mulțumim lui Dumnezeu că avem copii buni la Seminarul nostru și le urăm tuturor succes, în special absolvenților care au de susținut examenul de bacalaureat și de admitere. Îi îndemnăm pe toți elevii seminariști să ducă pe mai departe această școală de renume, pentru că cei care și-au încheiat studiile aici au făcut cinste Episcopiei noastre și bineînțeles învățământului teologic din Patriarhia Română, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

***

Odată cu reactivarea Episcopiei Caransebeşului, în anul 1865, când reşedinţa acesteia se restabileşte la Caransebeş, prin hotărârea Consistoriului din 23 septembrie 1865, se transferă aici, secţia românească a Şcolii Clericale din Vârşeţ, aşa cum se sugerase în decizia sinodului de la Sibiu din 16 august 1865.

De la inaugurarea cursurilor teologice din 13 noiembrie 1865 şi până în prezent, învăţământul teologic caransebeşean a funcționat neîntrerupt și a stat sub oblăduirea unor remarcabile personalităţi ale spiritualităţii şi culturii naţionale, în frunte cu episcopul Ioan Popasu. Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş este o școală vocațională de tradiție în Patriarhia Română care de-a lungul timpului a format caractere, atât culturale cât și duhovnicești, zeci de generații de tineri care au devenit slujitori ai Bisericii lui Hristos.

????????????????????????????????????

Comentarii Facebook


Știri recente