De Bobotează prăznuim și Botezul poporului român, a spus Patriarhul Daniel la Slujba Aghesmei Mari

De Bobotează prăznuim și Botezul poporului român, a spus Patriarhul Daniel la Slujba Aghesmei Mari.

„Suntem un popor creștin botezat lent, nu la comandă, pentru a rezista în istorie”, a subliniat Preafericirea Sa.

„Botezul nostru a început prin lucrarea de propovăduire a Evangheliei de către Sf. Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României”, a adăugat Preafericirea Sa, indicând scenele de pe frontispiciul Palatului Patriarhiei:

Sf. Ap. Andrei predicând în Dobrogea. ©Basilica.ro

„Fiindcă nu avem un an precis al Botezului nostru, prăznuim și Botezul poporului român în această zi a Botezului Domnului, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire. Amin!”.

Înainte de otpustul Sfintei Liturghii, soborul slujitor condus de Patriarhul României a mers în procesiune în fața Reședinței Patriarhale unde a oficiat Sfințirea cea Mare a apei (Slujba Aghesmei Mari).

Împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel au slujit Episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieșteanul și Ieronim Sinaitul.

În curtea Catedralei patriarhale a fost sfințită apa din 24 de vase cu o capacitate de 500 de litri fiecare. Apa a fost adusă de la izvorul din Parcul «Grădina Maicii Domnului» al Reședinței Patriarhale.

De asemenea, pentru praznicul Bobotezei, în faţa Catedralei patriarhale, a fost înălţată o cruce din cetină de brad, împodobită cu flori şi busuioc.

Apa care este sfințită de Bobotează „se va păstra tot timpul anului și se va gusta din ea în ziua Botezului Domnului, opt zile după praznic, dar și atunci când suntem bolnavi sau în mari ispite și încercări”, a amintit în Ajun Părintele Patriarh.

Vezi mai multe imagini în galeria foto!

Foto credit: Raluca Ene / Basilica.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente