Ctitoria monastică din America a Principesei Ileana aniversează 50 ani

Pomenire Maica Alexandra

Principesa Ileana a României care a primit în monahism numele de Maica Alexandra a fost pomenită la sfârșitul lunii aprilie la Mănăstirea Schimbarea la Față din Ellwood City, Pennsylvania, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la fondarea ei.

Potrivit site-ului oficial, Mănăstirea Schimbarea la Față a organizat sâmbătă, 28 aprilie 2018, Ziua Ctitorilor când au fost pomeniți fondatorii, donatorii și binefăcătorii mănăstirii din cei 50 de ani de existență.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Pr. Jason Vansuch, Pr. Michael Hatrak, Pr. George Treff și Pr. Paisius McGrath.

La finalul Sfintei Liturghii, actuala stareță a mănăstirii, Maica Hristofora a vorbit despre persoanele importante care au ctitorit și contribuit la istoria mănăstirii.

Aniversarea de 50 de ani de la ctitorirea mănăstirii va fi marcată anul acesta prin alte două evenimente.

În perioada 5-6 august, va avea loc pelerinajul anual cu ocazia hramului mănăstirii, iar în 28-29 septembrie vor fi aniversați cei 50 de ani de la sfințirea altarului bisericii centrale.

Mănăstirea Schimbarea la Față a fost înființată ca urmare a dorinței Principesei Ileana a României de a asigura un loc în care femeile ortodoxe provenind din medii diferite să ducă o viață monahală și să se bucure de slujbe în limba engleză.

Principesa Ileana a României, fiica Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, s-a retras în anul 1961 la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Bussy-en-Othe, Franţa, cu îndrumarea Mitropolitului Antonie Bloom de Suroj.

În 1967, a îmbrăcat haina monahală, devenind Maica Alexandra.

Tot în 1967, Maica Alexandra a ctitorit Mănăstirea Schimbarea la Faţă din Ellwood City, Pennsylvania – primă mănăstire ortodoxă de obşte românească din America de Nord.

În vârstă de 82 de ani, Maica Alexandra trece la cele veşnice, în data de 21 ianuarie 1991, la spitalul St Elizabeth din Youngstown, Ohio. Este înmormântată în curtea Mănăstirii Schimbarea la Faţă.

Vezi mai multe fotografii de la eveniment

Foto: Mănăstirea Schimbarea la Față

Îți recomandăm și Principesa Ileana – Maica Alexandra. O evocare

Comentarii Facebook


Știri recente