Copii învățând din pildele Mântuitorului. Activitate catehetică la Biserica „Sf. Dumitru” – Colentina

În cadrul parteneriatului dintre Biserica Sfântul Dumitru – Colentina și Școala Gimnazială Nr. 27 din Capitală, aflată în apropiere, a avut loc miercuri, 29 martie 2017, o acțiune cultural-religioasă la Centrul social al parohiei.

Încă de la primele ore ale dimineții, elevii, însoțiți de doamna profesoară de religie Raluca Otăranu, s-au spovedit și s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Ulterior, în sala multifuncțională a centrului social, a fost vizionat filmul de desene animate Zidit pe stâncă. Acesta face parte din seria pildelor Mântuitorului, având un conținut moralizator, după cum ne-a transmis Diacon Ionuț Ștefănel Dragomir, slujitor la Parohia Sfântul Dumitru – Colentina.

La finalul vizionării, a avut loc o scurtă cateheză cu elevii, în cadrul căreia au fost dezbătute învățăturile desprinse din film. În beneficiul copiilor, sunt organizate întâlniri similare cu elevii claselor primare în zilele de 30 și 31 martie 2017.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Hramul Bisericii Sfânta Ecaterina din Capitală. În ajunul sărbătorii a fost organizată o procesiune cu moaștele ocrotitoarei lăcașului de cult

Biserica Sfânta Ecaterina din București își va sărbători sâmbătă ocrotitoarea. Evenimentele prilejuite de hramul lăcașului de cult au debutat în această seară cu tradiționala procesiune. După acest moment, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al…