Conferinţă dedicată familiei la Parohia Iancu Vechi-Mătăsari din Capitală. La eveniment au participat peste 500 de credincioşi bucureşteni

Conferinţă Iancu Vechi Mătăsari

Cu prilejul hramului închinat Sfântului Mare Mucenic Eustaţie (20 septembrie 2016) parohia Iancu Vechi-Mătăsari din Capitală organizează mai multe manifestări culturale şi religioase, informează Serviciul de presă al bisericii Iancu Vechi-Mătăsari.

Conferinţă dedicată familiei şi concert coral

Astfel, duminică, 18 septembrie 2016, în biserica parohiei a avut loc o seară duhovnicească cu tema Familia în societatea contemporană: probleme, cauze, efecte, remedii. Invitatul special a fost pr. prof. dr. Vasile Gavrilă. Au mai participat: părintele profesor Gheorghe Dogaru, Părintele Ion Popescu, Protopopul Protoieriei Sectorului II Capitală, alți preoți și credincioși.

3În continuare, pe treptele bisericii Iancu Vechi-Mătăsari a avut loc un concert de muzică corală intitulat Bucuria credinţei susţinut de corul bărbătesc CANTUS DOMINI, dirijor Arhidiacon Răzvan-Constantin Ştefan, şi de corul mixt CANTICUM  I, dirijor domnul Răzvan Rădos. Între cele două coruri, cinci copii cu vârste între 6 și 17 ani au interpretat la pian, vioară și flaut lucrări din repertoriul muzical românesc și internațional.

La eveniment au participat peste cinci sute de credincioși din parohie și alte cartiere bucureștene.

2

Procesiune cu moaştele sfinţilor ocrotitori

Luni, 19 septembrie 2016, va fi oficiată slujba Vecerniei cu Litie, iar de la ora 18.00 va avea loc o procesiune cu racla în care sunt păstrate cinstitele moaște ale celor patru sfinți ocrotitori ai bisericii Iancu Vechi-Mătăsari pe următorul traseu: bulevardul Pache Protopopescu – strada pictor Ion Andreescu, bulevardul Ferdinand – strada Traian (cu oprire la biserica Sfinţii Ioachim şi Ana) – bulevardul Pache Protopopescu (cu oprire la Colegiul Național Mihai Viteazul) – biserica Iancu Vechi Mătăsari.

Marți, 20 septembrie 2016, în ziua de sărbătorire a sfinților ocrotitori ai bisericii Iancu-Vechi Mătăsari, va fi oficiată Sfânta Liturghie și slujba parastasului pentru ctitorii și slujitorii bisericii trecuți la Domnul.

 

Comentarii Facebook


Știri recente