Concursul de creaţie „Biserica și Școala din sufletul meu” – faza eparhială la Bucureşti

Premierea elevilor la  Concursul național de creație „Biserica și Școala din sufletul meu” implementat și în Arhiepiscopia Bucureştilor, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, va avea loc la Catedrala din Voluntari, duminică, 15 mai 2016, după terminarea Sfintei Liturghii.

Premiile care constau în diplome, cartea Anul omagial al Crezului Ortodox și al Autocefaliei românești şi iconiţe cu Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, vor fi oferite de către Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Jurizarea lucrărilor a avut loc în data de 25 aprilie 2016, orele 10:00, la Centrul eparhial.

 „ Comisia a fost alcătuită din: Cristinel Rusu – Inspector Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, pr. Marian Petrovici – profesor metodist la disciplina Religie – Sector 3, pr. Alexandru-Gabriel Negoiță – Responsabil de cateheză la nivelul protopopiatului Ilfov Sud; Nicoleta Lepădatu – Profesor de limba română, Colegiul Național Constantin Brâncoveanu, Elena Rusu – Profesor de educație plastică, Liceul Teoretic Decebal; Anastasia Cosma, Colegiul național „Gheorghe Lazăr”, membru în  Consiliul elevilor – observator”, după cum subliniază Mihai-Iulian Grobnicu, Inspector eparhial Sectorul învăţământ si activităţi cu tineretul  Arhiepiscopia Bucureştilor.

Câștigătorii etapei eparhiale sunt:

Ø  Premiul I: Proiectul Școala din pridvorul Bisericii (19 copii implicați), desfăşurat de către Parohia Sfânta Treime și Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”, Protopopiatul Câmpina, coordonatori: pr. Paroh Gheorghe Mantu și grupul de profesori format din Dana-Iuliana Ștefan/Elisabeta Milea (Religie), Victor Ionuț Popa (Educație plastică), Mariana Popescu (Fizică).

Ø  Premiul II: Proiectul Să crezi, să iubești, să dăruiești (21 copii implicați), desfăşurat de către Parohia Galileea Străulești și Școala gimnazială nr. 181, Protopopiatul Sector I Capitală, coordonatori: pr. Paroh Costinel Ailioaei și prof. Gabriel Iuriciuc.

Ø  Premiul III: Proiectul Școala și Biserica – icoane lucrătoare în suflet de copil (20 copii implicați), desfăşurat de către Parohia Vovidenia – Ceptura de Jos și Școala gimnazială „Nichita Stănescu”, Ceptura de Jos, Protopopiatul Urlați, coordonatori: pr. Ioan Șendroiu și  prof. Rodica Șendroiu.

Comentarii Facebook


Știri recente