Concert de muzică religioasă închinat Maicii Domnului la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului

La Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a avut loc duminică seara, 10 iulie 2016, un concert de pricesne și cântări bisericești închinate Maicii Domnului.

03Concertul a fost susţinut de Grupul psaltic Anastasis al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, precum și de tineri solişti de muzică populară românească – colaboratori ai emisiunii Magazin folcloric realizată de Trinitas TV şi Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti din București.

Evenimentul a fost organizat de preoții slujitori ai locașului de cult din apropierea Catedralei Mântuirii Neamului ca un prinos de cinstire adus Maicii Domnului, cu două zile înainte de hram.

01

Programul evenimentelor organizate cu ocazia hramului de vară al Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului (Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos) ce se vor desfășura în perioada 10 – 12 iulie poate fi urmărit aici:

Hramul de vară al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (program și hartă) – Basilica.ro – Agenția de presă a Patriarhiei Române

***

Grupul psaltic ANASTASIS este înființat în anul 2012, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, din tineri studenți teologi, cu dragoste pentru Biserică şi pentru muzica psaltică tradițională.

În prezent, grupul ANASTASIS este cunoscut, în primul rând prin evoluția lor la strana Paraclisului, la Sfânta Liturghie sau la celelalte slujbe, dar şi prin activitatea lor misionară, prin înregistrările realizate cu mult profesionalism, în colaborare cu Radio TRINITAS.

Numele ANASTASIS, care în limba greacă înseamnă înviere, este în legătură directă cu hramul principal al paraclisului, însă acest nume Anastasis, nu este însă doar o titulatură, ci şi o misiune încredinţată tinerilor psalţi de către Patriarhul României, şi anume de a transmite mai departe, prin intermediul cântării frumos-glăsuitoare, bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Foto: Eugen Buchiu, TRINITAS TV

Comentarii Facebook


Știri recente