Clopotele Bisericii „Sfânta Ecaterina” din Bucureşti vor răsuna după cinci ani

Clopotele Paraclisului Universitar Sfânta Ecaterina din Capitală vor bate iar după aproape cinci ani. Acestea au fost ridicate sâmbătă, 26 noiembrie 2016, în turnul clopotniță al locașului de cult.

Pe lângă funcția practică, ele au un important rol duhovnicesc, a declarat pentru Radio Trinitas Pr. paroh Georgian Păunoiu.

Ridicarea celor trei clopote nu este doar o chestiune tehnică, ci este un adevărat gest simbolic. Lucrarea aceasta, în etapele ei de prelucrare, şlefuire, montare, arată o lucrare complexă pe care o putem vedea reflectată şi în vieţuirea noastră duhovnicească. Socotesc că aceste clopote vor chema la rugăciune şi va fi nevoie de un răspuns. Fiecare dintre noi, atât preoţii slujitori, cât şi studenţii de la Facultatea de Teologie, precum şi credincioşii care vin deseori aici la Biserica Sfintei Ecaterina, va răspunde.

Foto: Ziarul Lumina

***

Biserica Sfânta Ecaterina din Bucureşti a fost ridicată între anii 1850-1852 pe vatra a trei ctitorii: prima era o biserică de lemn construită de boierii Golescu şi Albu Ivaşcu între anii 1574-1577; a doua era o biserică din piatră ridicată de dregătorul Pană Vistierul, la începutul secolului 17; a treia era o biserică din zid ctitorită în anul 1774 de Doamna Ecaterina, soţia domnitorului Alexandru Ipsilanti. Construcţia şi pictura Bisericii au fost finalizate la 1 mai 1852. Lăcaşul este o construcţie neoclasică, stil care îi conferă măreţie şi solemnitate. Pictura originală a fost realizată de pictorii Constantin Lecca şi Mişu Popp, reprezentanţi de marcă ai picturii bisericeşti din sec. 19. Actuala Biserică a devenit paraclis al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti în anul 1959. Din Septembrie 2012, Paraclisul Universitar Sfânta Ecaterina a primit personalitate juridică, devenind parohie.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente