Biserica parohiei „Cetatea Fetei” a fost sfinţită

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a sfinţit duminică, 11 iulie 2016, biserica parohiei Cetatea Fetei din localitatea clujeană Florești, informează Radio Renaşterea. Slujba de sfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie oficiată în altarul de vară din apropierea bisericii.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul parohial Diaconia, care alături de corul de copii al parohiei, a susținut spre finalul slujbei un mini-concert de pricesne și cântări religioase.

După citirea Evangheliei, ÎPS Andrei a adresat un cuvânt duhovnicesc, în care a explicat că patima iubirii de avere este rădăcina tuturor relelor. Ca răspuns la preocuparea lumii pentru cele materiale, Înaltpreasfințitul Andrei a spus că singura soluție pentru a nu ne pierde sufletul este atitudinea echilibrată și dreapta judecată.

La final, Înaltpreasfinţia Sa a hirotesit iconom stavrofor pe părintele Marcel Agrișan, iar pe părintele Decebal Gorea l-a ridicat la rangul de iconom.

2

 

Comentarii Facebook


Știri recente