Biserica Ortodoxă cinstește pe Sf. Sava de la Buzău

Biserica Ortodoxă cinstește astăzi, 12 aprilie, pe Sfântul Sava de la Buzău. Sfântul Sava s-a născut în jurul anului 334, într-un sat din ținuturile buzoiene, nu departe de râul Museos, numit astăzi Buzău. El a avut marea fericire să se nască dintr-o familie de părinți creștini care, deodată cu hrana trupească, i-au dat-o și pe cea sufletească, îndestulându-l cu cuvântul lui Dumnezeu, care a rodit însutit în inima lui, aprinsă din copilărie de dorul lui Hristos. Precum dorește cerbul apa izvoarelor, așa dorea de mult Sava să se împărtășească cu cele sfinte în Biserică; De mic copil a avut această înclinație spre viața religioasă, trăind asemenea unui monah în sfințenie și ascultare de Biserică.

Duhovnicul lui era preotul Sansala – părintele satului. Dumnezeu l-a înzestrat pe Sava din pruncie cu darul cântărilor religioase, fapt pentru care preotul Sansala l-a apropiat foarte mult de biserică, folosindu-1 ca dascăl, desfătând auzul creștinilor ce luau parte la oficierea slujbelor religioase. Atunci când, din diferite motive, nu se săvârșea Sfânta Liturghie în satul său, Sava pleca într-o cetate din apropiere – probabil orașul Buzău de astăzi, unde slujea preotul Gutticas.

Goții păgâni conduși de Atanaric au declanșat represalii puternice și împotriva creștinilor din ținuturile stăpânite de ei. Păgânii le impuneau creștinilor să mănânce din cărnurile jertfite idolilor. Acei creștini care refuzau acest lucru erau foarte crunt persecutați și chiar omorâți.

În anul 372, nefiind slujbă religioasă de Sfintele Paști în această zi, deoarece preotul Sansala și mulți creștini se refugiaseră din pricina persecuțiilor în sudul Dobrogei, Sava a plecat într-un oraș din apropiere să prăznuiască învierea lui Hristos, împreună cu preotul Guttica. Pe când mergea pe drum, i s-a arătat un bărbat foarte înalt și strălucitor la față care i-a zis să se întoarcă în satul lui, la preotul Sansala. Dar Sava i-a răspuns că preotul Sansala nu este în sat, fiind plecat în Sciția Minor și a mers mai departe spre preotul Guttica. Deși afară era foarte frumos, dintr-o dată se porni o zăpadă mare, care-i astupă drumul să nu mai poată merge mai departe. Atunci Sava a înțeles că voia lui Dumnezeu este de a se întoarce cât mai degrabă în satul lui, unde sosise între timp preotul Sansala pentru a săvârși slujba Sfintelor Paști creștinilor care mai rămăseseră. Când s-au revăzut Sava cu duhovnicul Sansala s-au bucurat foarte mult, că i-a ajutat Bunul Dumnezeu ca să mai slujească încă o dată împreună de Sfintele Paști.

În preajma sfintelor sărbători s-a pornit un nou val de persecuții împotriva creștinilor. Păgânii umblau din sat în sat, căutând pe cei care mărturiseau credința în Hristos, pentru a-i face să se lepede de Taina Botezului. În noaptea a III-a după Paști, Atharid prigonitorul a năvălit în sat cu o ceată de tâlhari și l-au aflat pe preotul Sansala acasă cu dascălul Sava, ce se odihneau după o noapte de priveghere și de cântare lui Dumnezeu. în semn de dispreț, acei păgâni i-au dezbrăcat și lovit cu nuiele și bice, arătând multă cruzime, lăsându-i aproape fără răsuflare. A fost torturat în continuare până ce, în cele din urmă, Atharid a poruncit ca Sava să fie înecat în râul Buzău (Museos). Deși unii din prigonitori voiau să-l scape în ascuns, el le-a cerut să împlinească cele ce li s-au poruncit, zicea el, „iată, în față stau în slavă cei ce au venit să mă primească”, adică îngerii. „Atunci – spune Scrisoarea – l-au coborât în apă, în timp ce el mulțumea și preamărea pe Dumnezeu…și aruncându-l și punându-i un lemn de gât, l-au împins în adânc”. Și astfel, s-a petrecut trecerea lui din această viață „prin lemn și apă”, la 12 aprilie 372, a cincea zi după Paști, fiind el în vârstă de 38 de ani.

Pătimirea sa este descrisă în așa numita „Scrisoare a Bisericii lui Dumnezeu din Goția către Biserica lui Dumnezeu din Capadocia și către comunitățile de pretutindeni ale Bisericii universale”, care era, de fapt, actul său martiric, după cum aflăm din volumul Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, intitulat Sfinți Daco-Romani și Români. Iată cum era înfățișat chipul său moral: „Era drept în credință, cucernic, gata către toată ascultarea cea cu dreptate; blând, neiscusit în cuvânt, nu însă în cunoștință; apărător al adevărului față de toți, în mod pașnic, făcând să tacă pe idolatri, dar nu cu mândrie, ci purtându-se după cum se cuvine celor smeriți; liniștit și cumpănit la vorbă, foarte silitor spre orice lucru bun. Cânta psalmi în biserică, îngrijindu-se foarte mult de aceasta; nu se îngrijea de bani, nici de avere, decât numai de ceea ce avea trebuință; era cumpătat, înfrânat în toate, trăind în feciorie, retras, postea cu asprime, stăruia cu grijă în rugăciuni și cucerea pe toți printr-o purtare frumoasă; își împlinea datoriile și nu se îngrijea de cele nefolositoare; avea o credință cu totul curată, lucrătoare prin iubire, încât nu pregeta niciodată să vorbească cu îndrăzneală în Domnul…”.

Vestea despre sfințenia și curajul credinței Sfântului Sava s-a răspândit foarte repede până în Asia Mică, în cetatea Capadociei unde slujea Sfântul Vasile cel Mare, care a făcut îndată o scrisoare lui Iunius Soranus să mijlocească pe lângă episcopul Betranion pentru a primi moaștele Sfântului și a le așeza în cetatea sa. Moaștele Sfântului Sava au fost însoțite de o scrisoare a Bisericii din Goția către Biserica din Capadocia.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente