Biserica Ortodoxă a Greciei oferă sprijin pentru victimele incendiului

Biserica Ortodoxă a Greciei a luat măsuri imediat după izbucnirea incendiului şi s-a implicat în ajutorarea victimelor afectate de tragedia care a lovit mai multe zone de lângă Atena.  

Manolis Papamikrulis din cadrul comisiei pentru relaţii intercreştine a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei a declarat pentru „La Stampa” că Arhiepiscopul Ieronim, care se afla într-o mănăstire la câţiva kilometri de Atena când a aflat de tragedie, a luat legătura cu mitropoliile din zona afectată şi a trimis, prin intermediul Fundaţiei „Apostoli” a Arhiepiscopiei, sute de voluntari pentru a ajuta în misiunile de salvare.

De asemenea, a fost adusă hrană şi îmbrăcăminte în zona calamitată şi a fost oferit sprijin în vederea restabilirii electricităţii în zonă.

Totodată au fost trimişi preoţi care să asigure asistenţă spirituală familiilor victimelor sau oamenilor ale căror rude sunt încă date dispărute. De asemenea, Biserica s-a arătat disponibilă să pună la dispoziţie diferite spaţii în Atena pentru găzduirea celor care şi-au pierdut locuinţele în urma incendiului.

Manolis Papamikroulis a precizat că supravieţuitori, familiile care, în doar câteva secunde şi-au văzut pe cei apropiaţi ucişi, reprezintă prioritatea principală.

El a numit incendiul „o adevărată tragedie” ce reprezintă o „lecţie pentru toţi oamenii adesea prea aroganţi în relaţia cu mediul înconjurător”.

„Adesea folosim mediul înconjurător fără să ne gândim la consecinţe. Este dificil să acceptăm, mai ales acum, dar un accident de magnitudinea aceasta trebuie să ne facă să  reflectăm. Mai ales noi credincioşii suntem chemaţi la o responsabilitate globală”, a precizat Manolis Papamikroulis.

Totodată, oficialul grec a precizat că acest incendiu este o „încercare pentru poporul grec” însă a spus că trebuie să „avem nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, întâi de toate”.

El a apreciat solidaritatea venită din partea Europei şi a liderilor religioşi precum Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Patriarhii Daniel al României şi Teodor al Alexandriei.

Incendiile care au afectat Grecia s-au declanşat în contextul unui val de căldură care s-au abătut asupra ţării, cu temperaturi de până la 40 de grade Celsius. Acestea sunt cele mai devastatoare din 2007, când zeci de oameni au murit în peninsula Peloponez.

Foto credit: Creative Commons Licence

Citeşte şi: Patriarhia Română face apel la strângerea de fonduri pentru sinistrații din Grecia

Comentarii Facebook


Știri recente