Arhiepiscopul Atenei şi-a sărbătorit onomastica

Preafericitul Părinte Ieronim al II-lea, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Grecii, şi-a cinstit astăzi, 15 iunie 2016, ocrotitorul spiritual, pe Cuviosul Ieronim. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfinților Teodori din Zaltsa Viotia, conform ecclesia.gr.

Preafericitul Părinte Ieronim  s-a născut în anul 1938, în Oinofyta, Boeotia (Grecia).

A absolvit Facultatea de Teologie din Atena. Este absolvent şi al Facultăţii de Filosofie, secţia Arheologie. A urmat cursuri postuniversitare în Austria şi Germania. A fost profesor de filologie la mai multe instituţii de învăţământ din Grecia şi colaborator al Societăţii de Arheologie din Atena.

A fost protosinghel al Mitropoliei de Theba şi Livadia, stareţ al mănăstirilor „Sagmata“ şi „Cuviosul Luca“, şi apoi secretar general al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei. În 1981, a fost ales Mitropolit de Theba şi Livadia. În acest timp, a făcut parte din comisiile sinodale ce aveau ca obiect învăţământul religios, relaţia dintre Biserică şi Stat ş.a. În data de 07 februarie 2008 a fost ales Arhiepiscop al Atenei şi a toată Grecia de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Grecie. A fost întronizat în data de 16 februarie 2008.

În plan social, Preafericitul Părinte Ieronim a înfiinţat orfelinate, cantine pentru săraci şi emigranţi, azile pentru bătrâni, instituţii speciale pentru persoane cu handicap.

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente